Noul Fiat Panda vine în septembrie
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Potrivit italienilor de la AlVolante, viitorul Fiat Panda va debuta în septembrie 2011. Debutul public al modelului este pregătit pentru Salonul Auto de la Frankfurt, iar forma lui Panda va fi inspirată din cea a primei generaţii, desenate de Giugiaro. Lungimea lui Panda va creşte la 3.73 metri, iar ampatamentul va fi de 2.40 metri. Graţie acestor caracteristici, Panda va oferi un nivel superior de spaţiu pentru pasagerii săi şi chiar un portbagaj mai mare.
Platforma lui Panda va debuta în luna martie, la Salonul Auto de la Geneva. Platforma nu va debuta singură, ci sub caroseria noului Lancia Ypsilon. Noul motor TwinAir de la Fiat va fi la loc de cinste pe Panda, care îl va primi în două versiuni de putere, de 65 şi 85 CP. Cei de la Fiat vor oferi şi un diesel, reprezentat de o unitate Multijet de 1.3 litri şi 75 Cp. Ulterior, italienii vor oferi versiuni pe LPG şi CNG ale lui Panda pe unele pieţe, dar nu au specificat în compania căror motoare vor fi oferite aceste instalaţii.
Fiat Panda va beneficia atât de o transmisie manuală, cât şi de o transmisie automată.
Respectiva transmisie automată ar putea fi o cutie de viteze cu două ambreiaje, sau o simplă cutie manuală pilotată automat. De asemenea, versiunea 4x4 a lui Panda se va întoarce şi ea în peisaj, spun italienii de la AlVolante. Nu este clar dacă versiunile echipate cu motorul TwinAir vor fi considerate entry-level sau nu, dar aceste detalii vor fi clarificate în apropierea lansării de la Frankfurt.Via | Autointernationaal.nl
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Fiat in Romania
-
Fiat 124 Spider Preţ: 27.727 - 31.535 €
-
Fiat 500 facelift Preţ: 12.332 - 16.363 €
-
Fiat 500C facelift Preţ: 14.810 - 18.331 €
-
Fiat 500L Preţ: 14.491 - 23.800 €
-
Fiat 500L Living Preţ: 17.466 - 20.633 €
-
Fiat 500L Trekking Preţ: 17.755 - 21.497 €
-
Fiat 500X Preţ: 17.946 - 27.109 €
-
Fiat Doblo Panorama Preţ: 15.025 - 19.290 €
-
Fiat Fullback Preţ: n/a - 35.700 €
-
Fiat Panda facelift Preţ: 9.816 - 18.017 €
-
Fiat Punto facelift Preţ: 9.551 - 13.550 €
-
Fiat Qubo Preţ: 12.150 - 16.442 €
-
Fiat Tipo Preţ: 12.109 - 19.392 €
-
Fiat Tipo Hatchback Preţ: 13.222 - 19.282 €
-
Fiat Tipo SW Preţ: 14.293 - 20.353 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Volkswagen se pregătește să lanseze un nou model de performanță sub numele GTI în 2026. Din informațiile de până acum, este probabil ca noul model să fie de fapt o versiune nouă performanță a lui ID.3. (09.05)
-
Emmanuel Macron, președintele Franței, va avea o mașină nouă. Aceasta este un DS N°8 creat special pentru administrația prezidențială și este prima mașină prezidențială a Franței care este electrică. (09.05)
-
Mercedes-AMG a publicat mai multe imagini oficiale noi cu o viitoare berlină de performanță. Noul model este considerat succesorul variantei cu 4 uși a lui AMG GT, iar lansarea oficială va avea loc la vară. (09.05)
-
Noua Toyota Corolla Cross facelift: linie de echipare nouă GR Sport
-
Primele imagini cu viitorul Volvo XC70: modelul revine după aproape 10 ani
-
Ford Kuga primește un pachet de design nou: jante de 20 de inch și plafon negru
-
BYD, debut oficial în România cu 4 modele: prețurile încep de la 22.600 de euro
-
Renault deschide comenzile pentru noul motor hibrid E-Tech 160 în România: start de la 24.700 euro
Comentarii (0)