După ce am văzut primele imagini sugestive cu noul hypercar italian, De Tomaso a dezvăluit oficial noul P900, un model care va fi produs în serie limitată. Modelul este creat special pentru circuit și va fi produs în doar 18 exemplare, iar prețul lui P900 este de 2.9 milioane de euro.
Așa cum sugerează numele, motorul V12 al hypercar-ului italian dezvoltă 900 de cai putere. De Tomaso precizează că propulsorul creat special pentru P900 este cel mai ușor și cel mai mic motor V12 din lume. Unitatea în sine cântărește doar 220 de kilograme și poate urca până la maxim 12.300 de turații.
Alături de cei 900 de cai putere, noul model De Tomaso are o masă proprie de 900 de kilograme. Asta înseamnă că noul model are un raport putere/greutate de 1:1, adică la fel ca celebrul Koenigsegg One:1. Motorul lui P900 este cuplat la o cutie secvențială dezvoltată de Xtrac, iar puterea este antrenată de roțile spate.
Cu toate astea, De Tomaso spune că motorul V12 va fi gata abia în 2024, atunci când vor începe livrările noului model.
În schimb, constructorul italian oferă și opțiunea de a avea montat un motor V10 dezvoltat de Judd. Cei care aleg motorul mai mic vor primi mașina mai devreme, în vara anului viitor. Deocamdată, De Tomaso nu a oferit informații cu performanțele noului model.
Așa cum era de așteptat, noul De Tomaso P900 are un design extrem, inspirat de prototipul P72 din 2019. Față de acea mașină, caroseria lui P900 dispune de mai multe elemente aerodinamice, vizibile mai ales în partea din spate. Acolo este montat un eleron sculptat special și confecționat din fibră de carbon și care este și activ. Asta pentru că eleronul preia tehnologia DRS din Formula 1.
Partea din față este presărată cu prize de aer și cu un spoiler agresiv care sporește forța de apăsare la viteze mari. Oglinzile au un aspect retro și sunt finisate în aur, ele fiind preluate chiar de la prototipul P72. Imediat în spate sunt sculptate două prize de aer masive pentru răcirea motorului, alături de alte două zone aerodinamice sculptate direct sub acestea.
Jantele lui P900 sunt vopsite în auriu, iar partea din spate este completată de stopuri și evacuări care aduc aminte de motoarele cu reacție văzute la avioanele militare.
Nu lipsește de aici nici difuzorul care aduce și mai multă apăsare pe puntea din spate.Potrivit mărcii italiene, noul De Tomaso P900 este la fel de rapid precum un prototip de anduranță din vechea categorie LMP. Alături de noul model, De Tomaso a anunțat și înființarea unei competiții monomarcă pentru circuit, De Tomaso Competizione. Acest concurs este destinat exclusiv posesorilor de modele De Tomaso.
Cât despre noul P900, acesta va fi produs în numai 18 exemplare, iar fiecare va costa 2.9 milioane de euro. Deocamdată, imaginile oferite de producător sunt prelucrate digital. Mașina în sine va fi dezvăluită publicului în primăvara anului viitor.
via De Tomaso
Cred ca nu e numai mancarea, e si faptul ca traiesc intr-una din cele mai frumoase tari din lume, sunt inconjurati de cladiri si strazi superbe si atunci trebuie sa depuna mai mult efort pentru una bella figura :)
Si poate si faptul ca beau cea mai buna cafea ajuta :)
absolut adevarat.