NAMX este un startup auto condus de persoane care au lucrat pentru companii mari, precum Renault sau Matra. Acum a venit momentul să facem cunoștință cu un concept care va sta la baza primului model de serie cu emblema NAMX. Acesta este așteptat să debuteze în 2025.
Întâi de toate, trebuie menționat că acest concept a fost desenat de celebra casă de design Pininfarina. Apoi, că este alimentat cu hidrogen și va fi oferit în două versiuni.
Prima va avea roți motrice spate, 300 CP, va atinge 100 de km/h în 6.5 secunde și o viteză maximă de 200 km/h. Cea de-a doua, denumită GTH, va fi echipată cu tracțiune integrală și va dispune de 550 CP, suficient pentru a atinge 100 km/h în 4.5 secunde și o viteză maximă de 250 km/h.
Cel mai interesant este că pe lângă rezervorul principal de hidrogen, conceptul are șase rezervoare, auxiliare, detașabile. Tocmai de aceea, NAMX declară o autonomie de până la 800 de kilometri.
Conceptul va fi prezentat în cadrul Salonului Auto de la Paris, din acest an.
Dezvoltarea versiunii de serie va începe în 2023, iar lansarea pe piață este programată, așa cum spuneam, pentru 2025.via Carscoops
si asa ceva e pininfarina?!
Este PININFARINA
Credeai ca esti tu autorul
Da H este viitorul
Dacă se poat face rezervoare sigure