Constructorul francez de automobile are planuri mari pentru viitor, cel puțin în ceea ce privește designul mașinilor sale cu zero emisii.
Pentru a ne face o idee despre cum vor arăta viitoarele sedanuri și SUV-uri electrice ale mărcii (începând cu anul 2025), Peugeot a prezentat acum, cu ocazia CES 2023, noul concept Inception.
VIITORUL LIMBAJ DE DESIGN PEUGEOT
Sedanul cu 4 locuri este dezvoltat pe arhitectura STLA Large EV a gigantului Stellantis și, deși încorporează o serie de elemente estetice specifice mărcii, inclusiv cele trei "gheare", designul este unul futurist.
Grila frontală este confecționată dintr-o singură bucată de sticlă, același element estetic fiind regăsit și în spate. Avem apoi jante Aerorim cu inserții textile forjate, iar sigla centrală rămâne statică atunci când janta se învârte.
Portierele integrează așa numita Tech Bar, care transmite mesaje diferite către exteriorului vehiculului atunci când șoferul și pasagerii se apropie de acesta.
Să nu mai vorbim despre suprafața vitrată uriasă, care se întinde aproape pe toată lungimea plafonului.Potrivit celor de la Peugeot, conceptul Inception are o lungime de 5 metri și o înălțime de 1.34 metri.
HYPERSQUARE, EVOLUȚIA LUI i-COCKPIT
Trecând la interior, primul pe care îl observăm este noul sistem de control Hypersquare, o evoluție a celebrului i-Cockpit. Acesta este inspirat de jocurile video și propune, înainte de toate, un volan (cu tehnologie steer-by-wire) care te duce cu gândul la controller-ul unei console de jocuri.
Activarea funcțiilor de pe volan se face prin apăsarea cu degetul mare, la fel ca în cazul unui smartphone. În centrul volanului regăsim un ecran tip tabletă care afișează toate informațiile de control.
Instrumentarul de bord clasic a fost înlocuit cu un ecran circular, denumit Halo Cluster. Atunci când mașina rulează autonom, volanul se retrage în bord și un ecran panoramic glisează din podea.
Peugeot transmite că acest Hypersquare va fi introdus pe modelele de serie până la sfârșitul acestui deceniu.
Scaunele se adaptează formei corpului fiecărui pasageri, iar sistemul audio este semnat de către cei de la Focal.
Desigur, materialele pe care le regăsim în habitaclu sunt reciclate, inclusiv catifeaua specială, care acoperă scaunele și podeaua.Noul concept Peugeot Inception este echipat cu două motoare electrice care dezvoltă 680 de cai putere, suficient pentru a atinge 100 de km/h în mai puțin de 3 secunde.
Bateria are o capacitate de 100 kWh și tehnologie de încărcare la 800V. Francezii anunță o autonomie de până la 800 de kilometri și un consum de energie de 12.5 kWh la 100 de kilometri.
La o stație rapidă, un minut de așteptare înseamnă 30 de kilometri autonomie, iar 5 minute se traduc printr-o autonomie de 150 de kilometri.
via Peugeot
Si, asa cum stim, tot ce se intampla in US se oglindeste in Europa dupa un an, doi. Deci acelasi trend va aparea si p'aici. Bine, ele nu s-ar vinde oricum fara subventii nesimtite din banii nostri de taxe. Dar se pare ca tendintele se vor aseza cat de curand :)
https://www.autoblog.com/2023/01/06/it-s-becoming-increasingly-clear-tesla-is-just-another-car-company/?ncid=edlinkusauto00000016
Stai liniștit, peste 25 de ani îți iei și tu ID3, din Germania, condusă de o bătrânică doar pana la supermarket.
Nu incerc sa conving pe nimeni sa nu isi ia masinutza cu baterii. Daca m-ai fi citit constiincios p-aici, ai sti ca NU sunt impotriva lor. Vreau doar sa judecam corect, cu capul, si nu cu isteria pro-baterii din presa. Am spus si repet: sper sa fie cat mai multe optiuni pe piata, preturile sa scada, noi sa castigam. Ce ma deranjeaza e impunerea ideologica a ”electrificarii” si pedepsirea motoarelor cu combustie pana la distrugerea industriei auto, saracirea Europei si anihilarea libertatii personale (autoturismul e simbolul clasic al libertatii).
Imi plac masinile cu baterii. Mi-as lua si eu una, dar financiar ar fi o superprostie sa tin 2 masini pentru km pe care ii fac eu anual. De exemplu, as lua un Renault Zoe fara sa stau pe ganduri. E excelenta masinuta. Numai ca pretul e urias pentru ce ofera. Un pret corect pentru masina aia ar fi ~14000 de eur. Acum costa 28000 dupa toate reducerile existente. Cu banii astia iei o masina impecabila care nu te limiteaza in niciun fel. Chiar am fost la un test drive si e super misto jucaria.
Ca o concluzie, poate mi-as lua struguri acri, dar nu la pretul ala. :)