Noul Citroen C1 costă 8800 de euro în România

De Bogdan Mirică
Publicat Joi, 14.06.2012
Citroen a lansat astăzi în România noul C1 facelift. Mezinul francezilor pleacă de la 8800 de euro cu TVA, preţ valabil pentru versiunea de 68 de cai putere şi nivel de echipare Attraction.

Esential

68 de cai putere oferă singura motorizare disponibilă pe Citroen C1 în România.
4.3 litri la 100 de km este consumul mediu al noului C1 facelift.

Cu o carieră de 6 ani în spate, Citroen C1 s-a dovedit a fi un adevărat succes pentru Citroen. Mezinul francezilor a cucerit 620.000 de clienţi până în prezent şi se pregăteşte să îşi consolideze poziţia odată cu noul model, sosit şi în România.

Fratele lui Aygo şi 107 vine cu o caroserie proaspăt revizuită, de 3.44 metri lungime, pe care s-au aplicat culori noi, dar şi o nuanţă specială de lansare, Bleu Boticelli. Lista modificărilor estetice include, pe lângă spoilerele noi, capota mai scurtă şi farurile uşor retuşate, şi un set de lumini LED frontale.

La interior, clienţilor li se promite o gamă nouă de materiale, partea inferioară a planşei de bord, consola centrală şi panourile uşilor trecând de la gri la negru, adoptând aceeaşi culoare ca pe tabloul central.

Lista echipamentelor vine acum cu un sistem audio îmbunătăţit, cu o faţadă integrată mai bine în planşa de bord, cu funcţii Connecting Box şi conexiune Bluetooth.

Motor de 68 CP şi consum de 4.3 litri/100 km

Francezul are o singură motorizare pe piaţa autohtonă, un motor de 1.0 litri pe benzină, capabil să ofere 68 de cai putere.

Alături de o cutie manuală, C1 reuşeşte un consum mixt de 4.3 litri/100 de km şi emisii de 99 g/km. Mezinul devine astfel primul model Citroen pe benzină cu emisii sub 100 g/km. Pentru cei care preferă confortul, Citroen oferă şi o cutie automată pilotată, în cazul căreia emisiile cresc la 104 g/km.

Ofertă specială de lansare: 5700 de euro

Preţul de pornire pentru noul Citroen C1 în România este de 8800 de euro cu TVA, valoare ce se aplică variantei cu trei uşi şi nivel de echipare de bază Attraction. Acesta include sisteme de siguranţă ca ABS, AFU, REF şi CSC (control al stabilităţii în viraje) şi două airbaguri frontale, cu posibilitate de dezactivare a pasagerului.. Lista este completată de preechiparea radio, de luneta încălzită, de centurile pretensionat, de pre-echiparea radio şi de bancheta rabatabilă monobloc.

Cu ocazia lansării, Citroen are şi o ofertă specială pentru C1. Varianta în cinci uşi, cu nivel de echipare Attraction, completat de aer condiţionat, servodirecţie, geamuri electrice şi închidere centralizată costă 5700 de euro cu TVA şi 3 tichete Rabla incluse.

CLICK AICI pentru lista de preţuri şi dotări a noului Citroen C1 facelift în varianta cu cinci uşi.

Citroen C1 facelift (5 uşi) vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE

PUTERE
(CP) 

CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Citroen C1 facelift 1.0i 68 CP Attraction 68 4,3 13.5 9.100
Chevrolet Spark 1.0 68 5,1 15.5 8.210
Fiat 500 1.2 Pop (3 uşi) 69 5.1 12.9 11.600
Ford Ka 1.2i 69 CP Trend Plus (3 uşi) 69 4.9 13.2 10.350
Kia Picanto 1.0 Base 69 4,2 14.4 9.448
Suzuki Alto 1.0 Special Edition 68 4.4 14 8.495
Renault Twingo facelift 1.2 16V Trend 75 5.1 12.3 9.300
Hyundai i10 facelift 1.1 Economy 69 4.7 15.2 9.610
Volkswagen Up! 1.0 60CP Take Up 60 4.5 14.4 8.592
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Comentarii (1)

  • razvanis
    Ford , Renault, Hyundai, Fiat, mai scumpe decat VW, s-a intors roata.
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru