Noul BYD Atto 2, un crossover electric din China: va fi produs în Ungaria

de Tiberiu Safta
Vineri, 10.01.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Chinezii de la BYD au prezentat oficial noul Atto 2, un crossover electric de dimensiuni compacte. Noul model destinat pieței europene va fi produs în Ungaria.

Compania chineză BYD a lansat un nou model pe piața europeană, cu ocazia Salonului Auto de la Bruxelles. Mai exact, cel mai nou model din gama europeană a mărcii asiatice este botezat Atto 2 și este un crossover electric de dimensiuni compacte. Noul model, care este vândut sub numele Yuan Up pe piața din China, este un nou concurent pentru modele ca Kia EV3, Peugeot e-2008, și Suzuki e Vitara/Toyota Urban Cruiser.

Noul BYD Atto 2 propune un design simplu, fără elemente prin care aspectul său să iasă în evidență în vreun fel anume. În partea din față avem faruri LED cu un aspect convențional, o grilă acoperită neagră cu sigla BYD, precum și o bară de protecție ușor sculptată și cu mai multe prize de aer mici pentru răcire. Caracterul robust al modelului chinez este scos în evidență de protecțiile negre din zona aripilor și pragurilor laterale.

Un element de design care iese puțin din sfera convenționalului este reprezentat de montanții A vopsiți în negru, în contrast cu vopseaua caroseriei.

În rest, partea din spate are și aceasta un design tipic, cu stopuri LED unite printr-o bandă și cu o semnătură luminoasă care imită simbolul infinitului, cifra 8 întoarsă pe laterală. Aici avem și un mic eleron care se extinde din plafon, precum și un scut de protecție montat în bara din spate.

Interiorul noului model aduce un design contemporan, însă unul care parcă este inspirat de design-urile din prima parte a anilor 2010. Totuși, BYD este în ton cu vremurile și aduce pentru Atto 2 un instrumentar digital și un ecran central mare pentru sistemul multimedia. Cel mai interesant lucru de aici este forma selectorului de viteze din zona consolei centrale.

Noul model din China este bazat pe platforma modulară BYD 3.0, iar dimensiunile sunt următoarele: 4.31 metri lungime, 1.83 metri lățime, 1.68 metri înălțime și 2.62 metri lungimea ampatamentului. Tot aici mai notăm și masa noului model, care este de 1590 de kilograme.

Pe piața europeană, noul BYD Atto 2 va fi disponibil cu un singur motor electric, de 177 de cai putere și 290 Nm care antrenează roțile din față.

Performanțele nu au fost dezvăluite, însă cunoaștem că propulsorul este alimentat de o baterie de 42.4 kWh. Aceasta asigură o autonomie de 312 kilometri.

Deocamdată, BYD nu a anunțat prețurile lui Atto 2 pentru piața din Europa. Cert este că noul crossover electric va fi produs în Ungaria.

via Carwow

Comentarii (3)

  • ar trebui sa coste sub Opel Frontera electric, ca sa aibe vreo sansa. oricum, e bine ca pragul de accesare a pietei EV tot scade, iar concurenta intre producatori e in favoarea noastra.
    1 1
  • După normele chinezilor cei 312 km autonomie în realitate sunt vreo 250-270 - vara. Iarna... Dumnezeu cu mila.
    1 2
  • Așa e la springul tău?
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru