Bugatti Baby II este un model introdus în 2019 pentru a marca, la acea vreme, cei 110 ani de existență a mărcii. Modelul este un tribut adus modelului original Bugatti Baby din 1926, care este, la rândul său, o replică a celebrului Type 35. Mașina este atât de mică, încât poate fi condusă de către adulți și de copii, iar propulsorul este unul electric.
Acum, Bugatti Baby II primește o ediție specială. Botezată Carbon Edition, aceasta este inspirată de noul hypercar W16 Mistral, ultimul model al mărcii echipat vreodată cu legendarul motor cu 16 cilindri. Noua ediție specială a fost creată în colaborare cu firma The Little Car Company, iar mașina este bazată pe o arhitectură avansată din fibră de carbon, așa cum este descrisă de Bugatti.
Noul model este vopsit în negru și prezintă unele detalii unice, precum steagul Franței în zonele de sub capotă și elemente ale trenului de rulare vopsite în auriu închis. Aceeași culoare se regăsește și pe panoul bordului, acolo unde avem instrumente clasice, desenate în stilul de acum aproape un secol.
Modelul prezintă și câteva dotări moderne, precum farurile LED.Propulsorul electric dezvoltă 14 cai putere și îl ajută pe Baby II să atingă o viteză maximă de 70 de km/h. Agregatul este alimentat de un acumulator de 2.8 kWh.
Noul Bugatti Baby II Carbon Edition este destinat exclusiv proprietarilor lui Mistral, la prețul de 80.000 de euro.
via Bugatti
Comentarii (1)