Noul BMW Seria 2 facelift: pachetul M Sport este acum standard

de Alexandru Monenciu
Joi, 13.06.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW a publicat primele imagini și informații despre noul Seria 2 facelift. Modelul compact a primit o serie de îmbunătățiri de design, iar pachetul M Sport este acum standard.

Constructorul german de automobile continuă împrospătarea modelelor din gamă. Acum a venit momentul Seriei 2 să primească un facelift, care atrage după sine o serie de îmbunătățiri estetice, dar și mai multe dotări în standard.

Așa cum spuneam, pachetul M Sport este acum standard, astfel că valențele sportive ale acestui model sunt mai accentuate. Conturul grilei este finisat în crom sidefat, pragurile laterale și partea inferioară a difuzorului de aer sunt vopsite în culoarea caroseriei, iar inserția difuzorului este finisată în negru lucios.

Mai departe, pachetul M Shadow Line și jantele de 18 inch sunt și ele standard. Opțional, noul Seria 2 facelift poate fi echipat și cu un set de jante noi, de 19 inch, disponibile în nuanța Jetblack sau într-un finisaj bicolor.

NOI CULORI EXTERIOARE

Paleta de culori exterioare include acum nuanțe noi: BMW Individual Gri Frozen Pure, Albastru Frozen Portimao, Roșu Fire, Gri Skyscraper, iar Albastru Portimao este disponibilă exclusiv pentru versiunea M240i xDrive Coupe.

La interior, pasagerii vor regăsi un volan nou, îmbrăcat în piele, ansamblul curbat care integrează instrumentarul de bord digital (12.3 inch) și display-ul central al sistemului multimedia (14.9 inch) rulează sistemul de operare BMW OS 8.5, iar numărul butoanelor fizice a fost redus la minim.

Iluminarea ambientală include și o nouă iluminare în cascadă, în standard primești scaune sport încălzite pentru pasagerii din față și ai, de asemenea, și câteva variante noi de tapițerii: Tacora Red Sensatec și piele Vernasca neagră sau roșie.

Ornamentele interioare din aluminiu antracit Rhombus sunt standard, dar opțional poți opta pentru ornamente din lemn fin poros Fineline și gri-albăstrui Ash, precum și pentru ornamente din fibră de carbon.

Nu lipsesc aplicațiile din sticlă Crafted Clarity.

ÎNTRE 156 ȘI 374 DE CAI PUTERE

În ceea ce privește gama de motorizări, modelul entry-level este 218i cu ai săi 156 CP și 0-100 km/h în 8.7 secunde. Urmează apoi 220i cu 184 CP și noul 230i cu 245 CP. Clienții au, în continuare, versiunea diesel 220d cu 190 CP și sistem mild-hybrid la 48V.

Desigur, nu lipsește versiunea M240i xDrive cu motorul său de 3.0 litri care dezvoltă 374 CP, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 4.3 secunde.

Indiferent de motorizarea aleasă, primești o transmisie automată Steptronic cu 8 rapoarte.

Suspensia M Sport este standard la modelele cu motoare cu 4 cilindri. Versiunea M240i plusează cu un diferențial sport M și un sistem de frânare sport M, printre altele.

Noul BMW Seria 2 facelift va debuta pe piață în luna august 2024. Va fi produs la uzina din San Luis Potosi, Mexic.

via BMW

Comentarii (4)

  • bembeu
    deci prinde suta in 9 sec si va costa de 50k in sus probabil.. pont! :-| bine ca are pachetul M in standard sa se umfle orgoliul in posesor
    4 4
  • Frumoasa culoarea Rosu Fire, undeva intre Aventurine si Imola. Sunt curios cat de bine arata in realitate, pe strada.
    1 1
  • ///COR/// 33'
    @bembeu

    Citez ,, M240i xDrive cu motorul său de 3.0 litri care dezvoltă 374 CP, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 4.3 secunde. ''

    90% din astea vor lua cei ce au banii de el si si-l doresc. Asa ca e ce trebuie.
    3 0
  • Superba masina. Noul limbaj de design de la BMW e mega!
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru