Noul Bentley Flying Spur Mulliner Blackline Specification: dincolo de opulență există doar personalizarea

de Tiberiu Safta
Miercuri, 17.08.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Bentley a lansat un nou pachet vizual pentru modelul Flying Spur Mulliner, numit Blackline Specification. Noul pachet aduce accente negre la exterior, iar modelul vine echipat și cu jante speciale de 22 de inch, cu emblemă statică.

Constructorul britanic de mașini de lux a lansat noua versiune Blackline Specification pentru modelul Flying Spur Mulliner. Așa cum reiese din nume, noul pachet vizual aduce accente negre la exterior, în locul celor cromate.

Asemenea accente pot fi văzute în jurul grilei, la prizele de aer din bara față și la cele din aripile față, la ramele geamurilor precum și la emblema frontală, vopsită în negru. Inclusiv capacele oglinzilor sunt vopsite în aceeași culoare, iar jantele de 22 inch conțin accente negre și sigle centrale statice.

Interiorul rămâne neschimbat, cu scaune îmbrăcate în piele albă și cu o planșă de bord cu numeroase inserții din aluminiu și cromate.

Ca motorizări, Bentley Flying Spur Mulliner Blackline Specification poate fi echipat cu un V6 hibrid, un V8 sau un W12. Cu ajutorul celui mai mare motor, limuzina de lux poate accelera de la 0 la 100 km/h în 3.8 secunde și atinge o viteză maximă de 333 de km/h.

Același propulsor va fi prezent la viitorul model Batur și va dezvolta peste 650 de cai putere.

via Bentley

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru