Audi organizează un eveniment special la Barcelona în 11 iulie pentru lansarea oficială a noii generații A8.
Iată însă că limuzina germană va putea fi admirată cel puțin parțial chiar cu două săptămâni mai devreme, întrucât noul Audi A8 își va face apariția în filmul Spider-Man Homecoming, care va avea premiera în Statele Unite în 28 iunie. În plus, filmul va putea fi văzut la cinematografele din România începând din 7 iulie, adică cu 4 zile înainte de lansarea oficială.
În film, noul model va apărea în versiunea cu ampatament mărit Audi A8, însă nu va fi dezvăluit integral, ci în special din față și din lateral. În plus, există o scenă în care Audi promovează sistemul de condus autonom prin trafic, iar șoferul își va lua mâinile de pe volan. De altfel, constructorul de la Ingolstadt a publicat în această săptămână un teaser în care noul Audi A8 se parchează singur.
Pe lângă noul A8, în film vor mai putea fi admirate și Audi TTS Roadster și Audi R8 V10 Spyder.
Via Auto Express
Comentarii (0)