Noul Audi A4: detalii complete si galerie foto
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Dupa ce ieri v-am oferit in premiera nationala prima imagine si primele detalii ale celui mai nou sedan Audi, revenim astazi cu un set de fotografii si informatii oficiale.
Programat sa debuteze in premiera mondiala la Frankfurt peste doua saptamani, noul A4 pastreaza linia traditionala de design Audi, look-ul sau exterior aducand foarte mult cu actualul coupe A5. Ceea ce individualizeaza insa noul model este capota mai alungita, aspectul frontal mai agresiv si blocurile optice fata echipate cu 14 lumini LED de culoare alba.
Inginerii Audi au reusit sa ofere noii generatii o mai buna manevrabilitate operand o serie de schimbari importante la nivelul trenului de rulare. Astfel diferentialul a fost mutat permitand o pozitionare mai avansata cu 154 mm a axei fata si o mai buna amplasare a motorului. In urma acestor modificari masina a capatat o mai buna distributie a greutatii si implicit o mai buna manevrabilitate.
Si dimensiunile masinii au crescut, lungimea masurand acum 4703 mm (fata de 4586 mm cat masoara actuala varianta) iar ampatamentul 2808 mm, o valoare apropiata de cea a sedan-ului A6 (2843 mm). Stabilitatea cat mai buna este asigurata de sistemul de suspensii ajustabile din aluminiu.
Noul sedan include si un sistem de adaptare a stilului de sofat care ajusteaza motorul, cutia de viteze, directie si suspensia. Multumita componentelor din aluminiu, inginerii au reusit sa obtina si o masa mai scazuta a noului A4, de doar 1410 Kg in cazul versiunii 1.8 TFSI.
Asa cum va anuntam si ieri, noua generatie a sedanului german va fi propulsata de cinci motoare, doua pe benzina (1.8 TFSi de 160 cai putere si V6 3.2 FSi de 265 cai putere si 330 Nm) si trei pe motorina (2.0 TDI de 143 de cai, 2.7 TDI de 188 de cai si 3.0 TDI de 240 de cai). Gama de motorizari va fi probabil imbunatatita odata cu lansarea variantei break (Avant) a modelului, la mijlocul anului viitor.
Versiunile echipate cu motorul pe benzina 1.8 TFSI vor putea accelera de la 0 la 100 km/h in 8.6 secunde si vor putea atinge 225 de km/h. Consumul mediu, anuntat de producator, este de 7.1 litri/100km, cu 1.1 litri mai economic decat actuala generatie.
Cel mai puternic propulsor din gama noului model este motorul V6 3.2 FSI care ii permite lui A4 sa accelereze de la 0 la 100 km/h in 6.2 secunde si sa atinga o viteza maxima de 250 km/h. Aceasta versiune dispune de o transmisie automata tiptronic care distribuie puterea ambelor punti.
Cel mai puternic motor TDI, dieselul de 3.0 litri, ofera un cuplu motor de 500 Nm si respecta noile norme Euro 5. Puterea oferita propulseaza noul A4 de la 0 la 100 km/h in 6.1 secunde si ii permite sa atinga 250 de km/h, toate acestea cu un consum de doar 6.9 litri/100 km.
Propulsorul 2.7 TDI este derivat din motorul de 3.0 litri si dezvolta un cuplu motor de 400 Nm intre 1400 si 3250 rpm. Sprintul 0-100 km/h se realizeaza in 7.7 secunde iar viteza maxima este de 226 km/h. Consumul inregistreaza o valoare de 6.6 litri/100 km.
Cel mai mic diesel, TDI-ul de 2.0 litri ofera un consum de doar 5.5 litri, rezervorul de 65 de litri fiind suficient pentru o autonomie de 1100 km.
Acceleratia 0-100 km/h se face in 9.4 secunde iar viteza maxima este de 215 km/h. Tractiunea fata este operata prin intermediul unei cutii manuale in sase trepte sau, optional, cu ajutorul unei transmisii variabile multitronic.La interior pasagerii se bucura de un spatiu considerabil mai mare multumita noilor dimensiuni ale ampatamentului. Bancheta din spate ofera acum cu 36 de mm mai mult loc pentru picioare. Scaunele sunt ajustabile dar controlul electronic si incalzirea lor ramane optionala. Insertiile interioare sunt din aluminiu sau din lemn, in timp ce la versiunea sportiva S culoarea neagra imbraca tot habitaclul.
Siguranta este asigurata de cele 6 airbaguri oferite ca echipare standard. De asemenea sedan-ul beneficiaza de o structura care poate sa ofere minime avarii la un impact de doar 15 km/h. Partea frontala a fost creata incat sa respecte normele europene si japoneze de protectie a pietonilor.
Noua generatie a sedan-ului A4 este programata sa intre pe piata europeana la sfarsitul lunii noiembrie, urmand ca aceasta sa fie disponibila si pe celelalte continente la inceputul lui 2008. Pretul fixat de constructorul din Ingolstadt este de aproximativ 26.000 de euro pentru versiunea standard.
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din IAA FRANKFURT 2007
-
Echipa Automarket a plecat la drum joi dimineata si, dupa popasuri dese, a ajuns in Romania sambata pe inserat. (18.09)
-
Mercedes a publicat noi imagini ale conceptului F700 si detalii despre tehnologia de care acesta dispune. (17.09)
-
Automarket va prezinta ultima parte a maratonului foto de la Salonul de la Frankfurt. Acestea sunt cele mai tari fete de la salonul german! (17.09)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
Farurile sunt de super efect!Sa fie primita... bine!
P.S.: Cine a vazut in realitate A5 stie ca asazisele asemanari din poze (cu seria3 coupe) nu exista!