După o campanie de promovare destul de scurtă, constructorul japonez a dezvăluit oficial noul Century SUV. Pe scurt, acesta este cel mai luxos și mai scump model din toată gama Toyota, iar Century SUV este și un rival pentru alte SUV-uri de lux precum Rolls-Royce Cullinan.
CEL MAI MARE SUV TOYOTA
Noul Century SUV aduce un design simplu dar impunător, în special datorită dimensiunilor sale foarte mari. Astfel, noul model de lux măsoară 5205 milimetri în lungime, 1990 de milimetri în lățime și 1805 milimetri în înălțime. Ampatamentul lui Century SUV măsoară 2950 de milimetri. În ciuda dimensiunilor mari, noul Century SUV este mai scurt decât varianta berlină, iar acesta oferă 4 locuri, în loc de 5, așa cum este cazul la varianta sedan.
În ceea ce privește design-ul, avem în partea din față faruri LED împărțite pe două nivele și care sunt unite în lateral. Pe grila de dimensiuni medii este montată și sigla specifică modelului Century, în care este reprezentată pasărea Phoenix. De altfel, sigla obișnuită a mărcii este absentă la acest model. În funcție de versiunea aleasă, caroseria poate fi vopsită în două nuanțe contrastante.
UȘI SPATE CU DESCHIDERE PRIN GLISARE
Jantele noului Century SUV primesc și acestea sigla specială în centru, iar în părțile laterale putem observa un detaliu interesant despre portiere.
Ușile din față sunt mult mai scurte decât cele din spate. Asta pentru că cele din urmă portiere au un unghi de deschidere de 75 de grade. În schimb, Toyota oferă și o versiune GR în care ușile din spate se deschid electric prin glisare, ca la un monovolum.În partea de sus avem un plafon panoramic și un eleron către partea posterioară. La fel ca în față, stopurile sunt și acestea separate pe două nivele și unite în laterală. Și aici regăsim sigla cu pasărea Phoenix, alături de o inscripție mare cu numele modelului pe ușa hayonului.
Odată deschise portierele, intră în funcțiune și o treaptă laterală retractabilă electric. Interiorul lui Century SUV adoptă un design conservator, dar contemporan. Aici putem vedea un instrumentar digital în locul unuia analog, iar în centru avem și un ecran central pentru sistemul multimedia. Imediat sub acesta avem numeroase comenzi fizice pentru funcțiile importante ale mașinii. Mai multe butoane sunt prezente și în zona consolei centrale.
Tot aici mai putem vedea și un sistem de iluminare ambientală, vizibilă la panourile portierelor, precum și ornamente din aluminiu și din lemn vopsit într-o nuanță de gri.
SCAUNELE DIN SPATE POT FI ÎNTINSE
O noutate adusă de Century SUV este reprezentată de scaunele din spate care pot fi întinse complet pentru a crea, în esență, două paturi. habitaclul de portbagaj, astfel încât cei din spate nu vor fi deranjați de zgomotele venite din portbagaj atunci când mașina este încărcată.
Acestea încorporează inclusiv o funcție de reînvigorare pentru pasagerii din spate. În spatele banchetei este montat un geam special care separăDe asemenea, Century SUV mai vine echipat și cu modul special Rear Comfort, care distribuie forța de frânare și reglează trenul de rulare în așa fel încât cei din spate nu vor fi deranjați de mișcările și vibrațiile din timpul rulării.
MOTOR V6 HIBRID PHEV
Sub capota noului SUV de lux se ascunde un propulsor hibrid PHEV, alcătuit dintr-un motor V6 pe benzină de 3.5 litri și de un motor electric montat în puntea din spate. În total, propulsorul dezvoltă 412 cai putere, iar acesta este cuplat la o cutie CVT. Puterea este transmisă către toate roțile. Deocamdată, Toyota nu a dezvăluit performanțele noului model.
Noua Toyota Century SUV va fi disponibilă exclusiv în Japonia. Prețul noului model este echivalentul a circa 160.000 de euro, iar Toyota va construi numai 30 de exemplare pe lună.
via Toyota
ideea e ca nu e obligatoriu sa produci un comentariu la fiecare articol, daca n-ai nimic notabil sa adaugi.
pe absolut nimeni nu intereseaza ce ii place si ce nu-i place lui octavian de pe automarket.
Un Cillinan începe de la 350.000 si îl cheamă Rolls Royce… cam atât!
Bafta pentru Toyota…
https://media.tenor.com/uaN16NepfIoAAAAC/2021-garbage.gif
Nici așa nu cred că vor vinde multe, e mai scumpă decât un Range Rover.
1. este strict pentru piata japoneza
2. este un flag ship a celor de la toyota
3. este destinata oficialilor japonezi sau celor extrem de bogati
4. nu este destinata fabricarii in masa (30/luna)
5. nu este un concurent al RR ci
6. este un echivalent a lui RR in viziunea celor de la toyota
...
X. este ceva de speriat cate opinii se pot exprima fara cea mai elementara informare in conditiile in care informatia se afla la un click distanta
Iar cei extrem de bogați se arunca direct la RR, pentru prestigiul brandului, calitatea serviciilor clienți, etc. Am MARI dubii ca Toyota se va putea ridica la nivelul asta.
Voi sa aveti bani de ea ca nu o puteti cumpăra.
Cineva mai sus zicea ca fanii de japoneze nu au 80k+, dar cineva cumpara GTRuri pentru drag si le fac de 2500 cai, nu 911 sau alte germane.