Noua generaţie Mercedes GL - primele imagini şi informaţii
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Aşa cum anticipam, Mercedes aduce la Salonul Auto de la New York noua generaţie a modelului GL. Lansat pentru prima dată în 2006, ca un înlocuitor pentru G-Klasse şi apoi vândut alături de predecesorul său, SUV-ul german ajunge la o nouă generaţie, dezvoltată de inginerii din Stuttgart pe baza actualului ML.
Sub caroseria noului GL se află platforma proaspătului ML, remodelată pentru a oferi un ampatament mai mare, suficient de generos pentru instalarea unei configuraţii de şapte scaune.
La nivel exterior şi interior, GL se prezintă ca un frate mai mare al lui ML, împrumutând designul exterior, marcat de multe lumini LED şi inserţii cromate. Forma colţuroasă se păstrează însă în partea posterioară, dominată de stopuri ceva mai mari decât în cazul vechii generaţii.
Până când Mercedes va oferi un comunicat oficial în care să detalieze modificările propuse odată cu noua generaţie GL, nu ne rămâne decât să intuim că sub capotă se va afla un diesel de 3.0 litri turbo, dispus să ofere 302 cai putere sub indicativul ML350 BlueTec 4Matic.
Nu vor lipsi nici propulsoarele pe benzină V6 şi V8, cu injecţie directă şi sistem start-stop.via l carscoop
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Constructorul asiatic a publicat primele imagini și informații despre Syros, un SUV urban gândit special pentru piața din India. La debut, noul model poate fi comandat cu motorizări pe benzină și diesel. (19.12)
-
Honda a anunțat revenirea modelului Prelude, echipat cu un sistem de propulsie hibrid complet nou. Din anul 2026, acesta va ajunge și în Europa. Noul model va folosi o tehnologie unică, un sistem numit Honda S+ Shift. (18.12)
-
Divizia Mitsubishi din Cehia a dezvoltat o ediție specială pentru modelul Colt. Denumită Colt Performance, aceasta este inspirată din lumea raliurilor. (16.12)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- STUDIU: Doar 1% din proprietarii de mașini electrice ar reveni la termice
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
Deci, revenind: daca Mercedes sau Audi ies putin din linia lor generala de design, imediat sar unii cu remarci gen "spate de BMW" "stopuri de Lexus", "bot de la XYZ".
In schimb, daca merg pe linia lor clasica, iar nu e bine, apar remarci gen "copie xerox" "matrioshka" "Audi A1 -> Audi A9999999". Deci cum o dai, tot nu e bine.
Iar cu adevarat enervanti sunt aceia care chiar si atunci cand apare cate un model cu totul si cu totul original, tot gasesc frate semenisuri. Am ramas afis cand, la prezentarea lui Juke, zicea unu' ca e doar un Porsche Cayenne mai mic, copie identica.
Nu de alta, dar sincer astfel de comentarii nu aduc nicio valoare, mai bine va abtineti si comentam cand chiar avem ceva de spus.
Restul este super frumos, tipic Mercedes, dar stopurile acelea m-au dezamagit crunt :(
In acelasi timp cred ca este o greseala asemanarea cu ML a actalei generatii decat a fostei,de asemenea este pacat ca va folosi CV 7G-Tronic si nu 9G-Tronic,acea va aparea abea o data cu noul S-Class,dar totusi si aici vorbim de o masina al carui pret va pleca de la 80 K euro,la care ma asteptam ca Mercedes sa aiba bunul simt sa ofere cea mai buna tehnologie disponibile dar nu..ei ofera componente bazate pe tehnologii vechi de 10 ani.
Totusi in urma Toyota Land Cruiser V8,noul Nissan Patrol,viitoarele Ford Expedition/Navigator , Escalade/Yukon/Tahoe , pe viitorul Range Rover nu il trec pt ca si ala va devenii tot un fel de suv cu ceva abilitati de off-road..
Nici eu, personal, nu agreez acest tip de marketing, dar sunt de acord cu tine ca exista diferente de design mai mari intre modele la Mercedes decat la Audi.
Ca Mercedes face cele mai frumoase masini germane este parerea ta subiectiva. Orice tine de estetic este subiectiv, deci afirmatia ta de mai sus trebuia inceputa cu "parerea mea este ca...". Parerea mea este ca BMW deseneaza cele mai frumoase masini germane, cu exceptia grobianismelor din gama X, masini carora eu nu le gasesc niciun rost si care ma surpind prin faptul ca se vand incredibil de mult, exagerat de mult.
In schimb nu sunt deloc de acord cu afirmatia ta cum ca Audi apeleaza la designul "one fits all" pt a maximiza profitul. Poti detalia cum face asta? Daca vrei sa sugerezi ca pun aceleasi faruri sau stopuri pe mai multe clase, te inseli. Oricat de asemanatoare ar parea, nicio componenta exterioara de design de la orice model Audi/BMW/Mercedes nu se potriveste la alt model Audi/BMW/Mercedes din alta clasa, asa ca de reducerea costurilor prin folosirea de componente comune nu se poate vorbi. Poate reusesc cum spui tu - maximizarea profitului - datorita vanzarilor, pt ca se pare ca Audi vinde extrem de bine, desi, la fel ca la BMW, succesul lor comercial se datoreaza (in parte) si unor modele pe care nu pot sa le diger si sa le accept sub nicio forma: gama Q.
Bine, bine...daca tu zici ca un X5 si X6 are acelasi interior cu seria 5 si seria 7 te cam inseli, spui tu ceva acolo dar intr-un mod clar exagerat
Iar din ce am vazut eu ( parerea mea ) poate , de aici din romania ,n-am cum sa vad,aflu,stiu ...adevarul absolut, dar parca ,cu aceasta politica de a standardiza designul pentru mai multe clase ...VAG a cam dat tonul, dupa aceea au preluat tipul asta de marketing si BMW,Benz, iar in viitor si alti constructori Europeni de masini ( de restul - Francezi, Italieni nu aduc vorba pt ca in opinia mea , cred ca este evident ca la acestia nici nu poate fi vorba de asa ceva,cel putin nu pana in ultima vreme...dar urmeaza daca nu s-au infectat si acestia cu acest marketing, Japonezii sunt mai dergraba recunoscuti pt fiabilitatea masinilor si nu pt designul acestora ( exceptand modelele mai scumpe,gen Lexus, Infinity dar care in schimb preiau liniile europene ( Lexus LS - S class ) )
Cei care nu inteleg "sensul" masinii si o compara cu Q7 (dle jan citeste bine) le spun ca asta-i un offroader dedicat ce imbina capacitatile 4x4 excelente cu opulenta unui interior demn de S Class.
2. Asa cum spune si Adi mai sus, nu toti vrem GL, Q,-uri sau X-uri. Si nu din cauza pretului, ci pentru ca mie pur si simplu astfel de masini nu imi plac sub nicio forma, nu le gasesc nicio ratiune pt a exista.
Sa alegem o masina populara, de volum....sa zicem....orice.....Renault Fluence, este in jur de 12.000 EUR. Daca imi face Mercedes super-mega-ultra-galactica-oferta si imi reduce pretul lui GL de la 80.000 EUR la 12.000 EUR, ai cuvantul meu de onoare ca tot Renault-ul l-as alege.
Daca stiu ca imi TREBUIE un off-roader m-as uita doar la cateva: la Pajero, Lancruiser, Wrangler, Patrol, Suzuki Jimny ....si....cam atat. Neaparat o versiune cu ampatament scurt.
Si nu mai radeti - in offroad, Suzuki Jimny "face" multe masini cu pretentii mult mai mari.
Personal prefer o masina premium facuta pe comanda dar nu opulenta.
Mie de ex. imi place ca masina pe care o am sa fie cea mai buna din clasa ei si de preferat sa arate si bine in ochii mei ca degeaba e cea mai daca nu ma atrage.
Prefer clasa crossover de ex. Un GLK full cu toata lista de optionale si pachet AMG aranjat ma incanta mai mult decat G standard chiar si full. Dar nu ma intereseaza pt. ca la anu apare Porsche Macan si o sa fie cea mai buna din clasa lui + ca e Porsche iar eu sunt fan Porsche de mic.
De la Benz ceva scump as alege S class care ramane simbolul elegantei si luxului suprem discret. Merita fiecare banut. Pana si Rockefeller al batran circula cu S-ul.
Acum de ce ar cumpara cineva un GL ? Pai doar daca are 3-4 copii si nevasta grasa si el cat malu...altfel nu ii vad sensul.
Am dat exemplu Fluence, dar puteam sa ma refer si la alt model Mercedes, ca sa fie din aceeasi ograda. Hai sa zicem A.
Deci, intre un A de 20.000 si un GL de 20.000 (cu super-mega-ultra-galactica-oferta inclusa) as alege tot A Class-ul.
Pt ca, ma repet, SUV-urile, in opinia mea, sunt non-sensuri, masini bune la nimic. Singura masina Tot-teren autentica de la Mercedes este G. Opulenta nu are ce sa caute in masini de teren. Locul opulentei este in limuzinele din clasa F.