Noua generație Mercedes-Benz GLS va fi prezentată la New York: SUV-ul nemților promite mai mult spațiu interior și mai mult confort

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 10.04.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz va expune noua generație GLS în cadrul Salonului Auto de la New York. Cel mai generos SUV din gama constructorului german va oferi mai mult spațiu pentru pasageri, va integra noua suspensie adaptivă E-Active Body Control și va beneficia de sisteme de asistare de ultimă generație.

Mercedes-Benz a publicat lista cu premierele pregătite pentru ediția din acest an a Salonului Auto de la New York, eveniment care își deschide porțile în 17 aprilie. Pe lista constructorului german apare și noua generație GLS, cel mai generos SUV disponibil în prezent în gama Mercedes-Benz.

Pentru moment, oficialii din Stuttgart nu au oferit foarte multe informații despre noul GLS. Știm că ampatamentul acestuia va măsura 3.135 de mm, cu 60 de mm mai mult comparativ cu actuala generație (foto). În aceste condiții, spațiul pentru pasageri ar urma să ofere valori mai bune față de vechea versiune a SUV-ului german.

De asemenea, nemții vor oferi pe noul GLS și suspensia E-Active Body Control, tehnologie care a debutat odată cu actuala generație GLE. Suspensia mizează pe un sistem de operare la 48V, iar pentru un plus de confort și un comportament neutru, nemții propun și funcțiile Road Surface Scan și Curve. Prima dintre acestea analizează starea suprafeței de rulare în timp real și acționează înainte ca mașina să ajungă în zonele delicate, în timp ce a doua funcție înclină mașina spre interiorul virajului.

Totodată, nemții spun că viitorul GLS va fi echipat cu cele mai noi sisteme de asistență, ceea ce înseamnă că SUV-ul va fi capabil să ruleze semi-autonom în anumite situații de trafic.

Cu detalii complete despre noua generație GLS vom reveni în 17 aprilie.

Tot în cadrul Salonului Auto de la New York, nemții vor expune noul AMG CLA 35 4Matic, dar și SUV-ul electric EQC în versiunea Edition 1886. 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru