Noua generație Mercedes-Benz Citan va fi prezentată în a doua parte a anului viitor: utilitara va avea și versiune electrică

de Cornel Șocariciu
Luni, 16.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz Citan va primi o nouă generație, iar conform oficialilor germani, utlitara comercială va fi prezentată în a doua parte a anului viitor. Modelul va avea și o variantă electrică.

La finalul anului trecut, Mercedes-Benz a anunțat că utilitara Citan va primi o generație nouă. Conform oficialilor producătorului german, modelul va avea o identitatea nouă și va fi disponibil și într-o variantă electrică.

Acum, reprezentanții companiei din Stuttgart au anunțat că noua generație Citan va fi prezentată în a doua parte a anului viitor, iar designul, siguranța și tehnologiile vor fi unele specifice Mercedes-Benz.

În continuare, Mercedes-Benz Citan va avea dimensiuni exterioare compacte, însă va plusa în dreptul spațiului interior. Modelul va putea fi echipat cu două uși care culisează, iar pragul de încărcare nu va fi unul înalt. În plus, modelul va fi disponibil cu o serie de sisteme moderne de siguranță, iar confortul la rulare va fi îmbunătățit.

Pentru moment, reprezentanții Mercedes-Benz nu au oferit detalii cu privire la sistemul de propulsie pregătit pentru varianta electrică a lui Citan.

Mercedes-Benz Citan se va adresa segmentului comercial, iar din 2022 acesta va fi acompaniat de noul Clasa T (denumirea versiunii de persoane).

Comentarii (1)

  • Oare tot o duba Renault rebranduita in Mertan?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru