Jeep a anunțat oficial faptul că marea premieră pe care o pregătește de dezvăluire la Salonul Auto de la Geneva va fi noua generație a modelului Compass, SUV-ul său de segment compact. Nu vorbim de o premieră mondială, ci de una europeană, pentru că noul Compass a văzut deja lumina zilei anul trecut, la Salonul Auto de la Los Angeles.
Jeep nu oferă încă informații oficiale și imagini legate de versiunea europeană a noului model. Știm însă că cea mai mare parte a elementelor deja anunțate pentru SUA vor fi preluate fără modificări și la noi. Dacă la nivel estetic Compass-ul din State și cel din Europa vor fi aproximativ identice, iar interioarele sunt preluate la indigo pe modelul global gândit de Jeep, diferențele importante apar la nivelul motorizărilor, care în Europa vor conține două opțiuni diesel despre care oficialii mărcii ne vor spune da informații în 7 martie, prima zi dedicată presei la Salonul de la Geneva.
Noul Compass va oferi cutii automate și manuale, noutatea absolută fiind prezența transmisie automate cu nouă trepte disponibilă pe modelele cu tracțiune 4x4. Cele 4x2 vor primi o automată cu șase trepte, în timp ce versiunile manuale vor avea șase rapoarte indiferent de numărul de roți motrice.
La interior, noul Compass va primi materiale îmbunătățite și un design regândit pentru planșa de bord, scopul principal fiind adaptarea liniilor la cele trei opțiuni pe care le au clienții când vine vorba de display-ul central: 5.0, 7.0 sau 8.4 inch în diagonală. Nici instrumentarul de bord nu a scăpat de digitalizare, clienții având opțiunea unui ecran de 7 inch despre care Jeep spune că este "cel mai mare din segment".
Funcționalitățile Apple CarPlay, Android Auto și pachetul de sisteme de siguranță care conține 70 de elemente diferite pasive și active vompletează imaginea tehnologică a noului Compass.Noul Jeep Compass va fi produs la fabrica Jeep din Brazilia, acolo unde marca americană asamblează unitățile comandate de clienții din întreaga lume.
Grand Cherokee și Wrangler Night Eagle
Pe lângă prezentarea lui Compass, standul Jeep de la Geneva va abunda în versiuni speciale ale modelelor din restul gamei. Cele mai importante sunt versiunile Night Eagle ale modelelor Grand Cherokee și Wrangler, care oferă un kit de caroserie și elemente speciale vopsite în negru glossy, implicit jante de 20 de inch în această culoare. Interiorul continuă același motiv al culorii negre, plusând cu scaune cu tapițerie mixtă piele-Alcantara și inserții Gun Metal pe planșa de bord și pe potiere.
Wrangler Rubicon Recon
O altă apariție în premieră europeană este Jeep Wrangler Rubicon Recon, o versiune specială a off-roader-ului Jeep prin excelență. În variantă Rubicon Recon, Wrangler vine cu un kit de caroserie care îi îmbunătățește parformanțele în off-road.
Acesta modifică înteaga armată de componente ale axei față cu unele mai durabile, panouri de protecție din oțel pentru diferențiale, jante de 18 inch vopsite în nuanța Low Gloss Granite Crystal și părți întregi ale caroseriei vospite în cenușiu mat. Logo-ul Jeep primește și el o bază roșie.La interior, Wrangler Rubicon Recon oferă scaune acoperite cu piele neagră și cusute cu ață roșie și inserții contrastante roșii, implicit un set de centuri de această culoare. Versiunea specială Jeep va putea fi comandată în șapte nuanțe exterioare: Negru, Roșu Firecracker, Argintiu Billet, Alb Bright, Gobi, Granite Crystal și Rhino.
Acelasi lucru si la Renegade. Pacat de abilitatile excelente in off-road. In oras pare o domnisoara cu solduri late si 35 la pantofi.