Hyundai pregătește lansarea noii generații Santa Fe. Conform oficialilor constructorului asiatic, noul SUV va fi prezentat în luna februarie, urmând ca debutul internațional să aibă loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
În urmă cu câteva zile, constructorul sud-coreean a publicat o fotografie teaser cu viitorul Santa Fe, iar acum, asiaticii vin și cu două schițe oficiale.
Partea frontală promite o grilă nouă, blocuri optice inspirate de cele pe care le-am văzut pe SUV-ul Kona și un spoiler generos. Designul stopurilor a fost și el inspirat de cel utilizat în cazul micuțului Kona.
Viitoarea generație Hyundai Santa Fe o să primească un pachet generos cu sisteme de asistență. Denumit Smart Sense, acesta va integra funcțiile Rear Cross-Traffic Collision Warning cu funție de frânare automată și Rear Occupant Alert. Acesta din urmă detectează pasagerii aflați pe bancheta din spate și alertează șoferul atunci când acesta părăsește mașina.
În același timp, oficialii speră că noul Santa Fe va fi un motor important de creștere a vânzărilor companiei.
Tensiunile diplomatice cu China și răspunsul întârziat la cererea de pe piața SUV-urilor au generat venituri slabe pentru Hyundai în 2017.
În rest, numai de bine, ref. la fiabilitate mai ales.
Sincer sunt foarte curios daca vor veni cu un instrumentar complet digital in locul "acelor", asa cum e trendul in prezent.
D-aia și arată aproape ca o clonă Audi (față) mixată cu ceva Skode Ko-ka-dia-roq (spate).
@A.Haosului: Te cred, în ciuda legendei țesute mai ales din cauza garanției extinse Kia/Hyundai, dar și a altor (destui) posesori mulțumiți.
Personal (adică de la rude-amici-cunoștințe) am auzit doar lucruri bune - ce-i drept despre calitatea unor modele fără mari pretenții, gen Kia Picanto / Rio / Ceed ori Hyundai i10-20-30.
Bănuiam deci că mai au destule de învățat și coreenii - mai ales de la japonezi - pentru fiabilizarea modelele hiper-complexe cum e și Santa Claus Fes. :-)