Noua generație Audi S6: sportiva derivată din A6 ar putea prelua motorul V6 biturbo de 2.9 litri și 450 de cai putere de pe RS4 și RS5

de Daniel Popescu
Marti, 21.11.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noua generație Audi S6 va fi lansată în 2018 și ar putea utiliza motorul V6 biturbo de 2.9 litri și 450 de cai putere disponibil în prezent pe RS4 și RS5.

Audi A6 va primi o nouă generație în 2018, iar versiunea sportivă S6 este de asemenea așteptată pe parcursul anului viitor. Aceasta a fost deja surprinsă în cadrul unor teste efectuate pe circuitul de la Nurburgring, însă camuflajul puternic împiedică observarea principalelor diferențe de design.

În schimb, publicația franceză L'Automobile Magazine susține că a intrat în posesia unor informații cu privire la sistemul de propulsie al noii generații. Astfel, Audi S6 ar urma să preia motorul V6 biturbo de 2.9 litri disponibil și pe Audi RS4 și RS5.

În cazul celor două modele, unitatea de propulsie este capabilă să genereze 450 de cai putere și un cuplu de 600 Nm între 1.900 și 5.000 rpm, ceea ce îi permite să ajungă la 100 km/h în 4.1 secunde. Totuși, este de așteptat ca Audi S6 să aibă o masă mai mică, ceea ce înseamnă că și performanțele vor fi ușor mai ridicate.

În prezent, Audi S6 este disponibil doar cu un motor TFSI de 4.0 litri care generează de asemenea 450 cai putere, însă o serie de informații anterioare indică faptul că viitoarea generație ar putea utiliza inclusiv motorul diesel biturbo TDI de 3.0 litri, care este prezent deja pe Audi A6, în cazul căruia generează 326 de cai putere.

Ulterior, cel mai probabil în 2019, constructorul de la Ingolstadt va lansa și Audi RS6, care promite performanțe superioare.

Via L'Automobile Magazine

Comentarii (1)

  • Bine ca au renuntat la multitonic...cutia ce a facut viata grea multor posesori.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru