Actualul Audi A3 are deja cinci ani pe piață, fiind lansat tocmai în 2012. A primit un facelift recent, însă germanii lucrează deja la o nouă generație, așteptată să își facă apariția în anul 2019.
Va fi a patra generație Audi A3 și o adevărată revoluție, după cum susțin deja unii oficiali. Se pare că asemeni proaspătului Volkswagen Polo, și Audi A3 va debuta numai împreună cu o variantă de caroserie cu cinci uși. Este o modalitate eficientă de a mai reduce din costurile dezvoltării.
Chiar dacă nu vom mai vedea un A3 coupe, Audi nu va renunța la varianta sedan a compactei, programată să crească în dimensiuni și să fie ceva mai generoasă la interior. Portbagajul va fi și el mai mare.
Surse neoficiale vorbesc și despre o variantă de caroserie cu patru uși și alură de coupe, care ar urma să readucă pe piață denumirea A3 Sportback. Diferența dintre aceasta și A3 sedan va fi deschiderea diferită a portbagajului. Va fi o poziționare asemănătoare modelelor A4 și A5 Sportback.
Strategia este influențată și de ceilalți rivali premium, întrucât Mercedes a confirmat deja lansarea unui A-Klasse sedan, pe lângă CLA-ul deja existent.
via autocar
Comentarii (1)