Grecia. O lume în care dai nas în nas cu istoria la orice pas pe care îl faci și o țară cunoscută de turiști pentru apele turcoaz și pentru bucătăria aromată. Și totuși, Grecia nu o să mai rezoneze de acum pentru mine cu cele de mai sus. Pentru mine, Grecia o să devină locul în care am reușit să termin cea mai grea competiție de motorsport la care am luat parte în viața mea: 24 Hours Rally of Greece.
Abia se încheiase Raliul Sibiului că primesc un telefon din partea lui Alexandru Georgescu, pilotul Daciei 1300 cu care am concurat în calitate de copilot în Campionatul Raliurilor de Regularitate pentru Vehicule Istorice. "Ți-am trimis un link. Mergem?" Deschid laptopul și citesc despre un raliu de regularitate care avea să se desfășoare în Grecia la final de octombrie. Îmi sare în ochi cuvântul "anduranță" și fără să stau prea mult pe gânduri răspund cu un "Da!" mai aprig decât cele pe care le auzi la starea civilă.
Raliurile de regularitate sunt competiții asemănătoare cu raliurile de viteză, dar în cadrul cărora nu câștigă cel mai rapid, ci cel care ajunge la finiș după un timp fix prestabilit.
Și pentru a face experiența 24 Hours Rally of Greece și mai aparte, mașina cu care urma să concurăm rămânea aceeași Dacia 1300 din 1982. Numele său de scenă este Geta, iar alături de ea am reușit să devenim campioni naționali ai Clasei H în cadrul campionatului de regularitate.
Drumul Golgotei: București-Atena
Partea de sud a Capitalei era sufocată de un "șarpe" luminos care se întindea pe mulți kilometri. În tot acel vacarm dominat de un miros pătrunzător de gaze de eșapament își făcuse loc și o Dacia 1300 mai ferchezuită decât bătrânii pe care îi vezi în diminețile de duminică mergând agale către biserici. Nimeni din jur nu știa că mașina veche de 35 de ani își încălzea articulațiile pentru un drum până în Atena. Mulți o priveau cu admirație și zâmbeau, în timp ce câțiva aveau grijă să claxoneze, puternic iritați de faptul că mașina nu demara imediat ce semaforul își schimba culoarea. Dar totul avea să se calmeze imediat ce am trecut de indicatorul care semnala ieșirea din București.
Ajunși la granița cu Bulgaria, vameșii ne întâmpină cu un zâmbet larg și cu observația firească: "Arată bine!". Ba mai mult, bulgarul își face timp și caută pe telefon o poză dintr-un muzeu în care un Ceaușescu din ceară și o Dacia 1300 împart aceeași cameră. Încă nu-mi dau seama de ce, dar continui să asociez peisajul de noapte bulgăresc cu imaginile recente din zona Cernobîlului: drumuri gri, copaci dezgoliți și lumini difuze. Noaptea avea să fie însă animată de un echipaj de poliție care nu ratează momentul și ne cere să oprim. În ciuda legendelor urbane românești, am întâlnit un polițist care nu doar că vorbea extrem de plăcut, dar știa și limba engleză. Și-a schimbat puțin privirea când a auzit că mergem în Atena, dar ne-a urat mult noroc și să ne întoarcem tot "pe roți".
Un sentiment de invidie m-a cuprins atunci când ne-am apropiat de Sofia. Să văd o infrastructură atât de bună în apropiere de capitala bulgărească m-a făcut să-mi dau seama că Bucureștiul mai are nevoie de cel puțin zece ani pentru finalizarea celor două benzi de pe centură și de alți zece pentru darea lor în folosință. Deși pare ciudat, vecinii de la sud de Dunăre s-au mișcat mai bine decât noi și au reușit să bage adânc mâna în buzunarele Uniunii pentru a scoate suficient de mulți bani pentru infrastructură. Iar lucrul acesta merită apreciat.
Era ora 7:00, iar razele soarelui dezvăluiau peisajul fascinant din Țara Zeilor. O mare albastră și liniștită și un lanț muntos maiestuos înconjurau drumul pe care rulam. Dacă Dacia 1300 nu dădea semne de oboseală, noi aveam ceva probleme în a lega coerent două fraze, motiv pentru care am decis că este momentul pentru o pauză.
Oprim în Nei Pori, o localitate care în timpul sezonului este plină de turiști, dar care acum arată ca un sătuc uitat de lume. Un singur hotel deschis își întâmpina turiștii cu un mic dejun cald, o cafea savuroasă și, spre surprinderea noastră, cu câteva cuvinte în română.De acolo, drumul până în Atena măsura puțin peste 400 de kilometri, dar știam că aceștia vor fi dificil de parcus. Nu pentru că nu aveam încredere în mașina pe care o conducem, ci pentru că oboseala își cerea tributul. Iar lucrurile aveau să fie date și mai tare peste cap de vremea caldă din Grecia, cu temperaturi de octombrie care pe alocuri atingeau 30 de grade Celsius. Acul care indică temperatura lichidului de răcire se ridică la 95 de grade, motiv pentru care suntem nevoiți să scădem viteza de croazieră de pe autostradă la 70-80 km/h. Un termostat care deschide instalația de răcire la 75 de grade Celsius avea să ne scape de aceste dureri de cap, dar am preferat să mergem liniștit și să rezolvăm problema la destinație.
Atena ne întâmpină cu un trafic apropiat de cel din București. Mii de mașini își așteptau în liniște locul în coloană pentru a trece de intersecții, în timp ce motocicliștii zumzăiau liberi printre grămezile de "fiare" pe patru roți așeazate ca într-un brick game. Dar, spre deosebire de traficul din Capitala României, cel din Atena s-a decongestionat rapid și o serie de semafoare sincronizate pe câțiva kilometri ne-au ajutat să ajungem rapid la destinație. După 22 de ore de la plecarea din București, parcam în fața hotelului. Aveam la dispoziție două nopți să ne revenim și să fim gata de startul în 24 Hours Rally of Greece.
24 Hours Rally of Greece: raliu de anduranță și regularitate
Pentru un copilot, regulamentul unui raliu reprezintă Biblia, iar în cel dedicat 24 Hours Rally of Greece scria cu litere de-o șchioapă că vom avea de parcus un traseu care măsoară 800 de kilometri în 24 de ore. Cu o Dacia 1300. Traseul stabilit de organizatori avea să cuprindă și 26 de probe speciale în cadrul cărora, așa cum vă explicam și mai sus, nu contează viteza de deplasare, ci atingerea timpului ideal. Raliul a fost împărțit în două secțiuni, fiecare cuprinzând câte trei etape și o pauză de o oră. La finalul primei părți, a existat și o pauză de trei ore.
24 Hours Rally of Greece a ajuns la ediția a 20-a, iar lista de start a cuprins 99 de echipaje. Lancia Delta, Alfa Romeo GT și GT Veloce, Opel Manta B, Alpine A310/4, Ford Escort MK1, Peugeot 504 Coupe și Volkswagen Golf GTI au fost doar câteva dintre modelele împotriva cărora avea să concureze Geta.
Intru în sediul clubului organizator și sunt întâmpinat cu o privire caldă. "Numele, te rog", se aude din spatele unor mormane de plicuri și acte. Îi spun cine sunt și imediat perechea de ochi verzi se luminează. "A sosit echipajul din România. Bine ați venit!". Domnișoara îmi înmânează numărul de concurs (72) și roadbook-ul. "Multă baftă și să terminați cu bine", au fost cuvintele pe care le-am auzit în timp ce ieșeam în grabă să termin pregătirea mașinii.
10:08 indica ceasul când Geta trecea pe sub steagul Greciei, iar lumea adunată la start aplauda prezența Daciei 1300 într-o competiție atât de dură. Plecăm cu mare încredere către prima probă specială, doar că TerraTrip-ul, instrumentul cu care se măsoară distanța parcursă, se decalibrează și avem din ce în ce mai multe probleme în a citi cu încredere roadbook-ul. Indicațiile trecute de organizatori sunt puține, iar semnele din teren nu prea ne ajută să ne orientăm corect, dar cu toate acestea ajungem în timp util la startul primei probe.
"5, 4, 3, 2, 1, start!" Drumul urcă rapid și o succesiune de ace de păr ne pun în dificultate. Atenția mea era împărțită între roadbook, cronometru, TerraTrip și "ceasul" care indică temperatura lichidului de răcire, în timp ce Alex înșira virajele apărute în cale asemeni unor mărgele pe ață în încercarea de a ajunge la finiș fără întârziere.
Trecem de senzorii care citesc timpii și răsuflăm ușurați pentru că terminasem excelent.
Până la primul control orar al zilei am mai avut încă trei probe speciale parcurse la fel de bine și eram încrezători că putem realiza un rezultat mare. Dar totul avea să se schimbe în a doua parte a zilei.Un arbitru dezorientat și extrem de guraliv, o intersecție care nu semăna cu cea indicată în roadbook și alți concurenți pierduți pe același traseu au fost factorii care au dus la o greșeală majoră din partea noastră, eroare care ne-a adus multe puncte de penalizare și care a schimbat complet soarta în cadrul clasamentului. Să nu vă închipuiți că organizatorii au stabilit un traseu prin inima orașelor mari sau pe drumuri naționale. Nici vorbă. Totul s-a desfășurat pe drumuri de munte, de cele mai multe ori fără parapeți sau glisiere și cu zone prin care abia puteai înghesui Bătrâna Dacie.
Odată cu lăsarea serii, am pornit către Patras, locul unde avea să se încheie prima jumătate a raliului de 24 de ore și, totodată, orașul în care ne puteam bucura de pauza de 180 de minute. Dar până la Patras organizatorii au mai pregătit 130 de kilometri presărați cu alte patru probe speciale. Aici aveam să realizăm că raliul organizat de greci nu seamănă, nici pe departe, cu cele din România. Deși viteza necesară pentru a parcurge probele nu trecea de 50 km/h (conform regulamentului), au existat porțiuni în care erai nevoit să rulezi și cu 90 km/h pentru a nu ajunge în întârziere. Și am făcut-o. Inconștient am intrat în jocul periculos al grecilor, dar ne-am calmat rapid când pe una dintre probele speciale am văzut patru mașini avariate extrem de grav. Trebuia să încheiem raliul și să ne întoarcem acasă tot "pe roți".
Surpriză mare pentru greci când sosim la controlul orar din Patras. Organizatorii au fost bucuroși că am ajuns până în acel punct, dar ne avertizează prietenește că ne așteaptă o noapte lungă și mult mai periculoasă. O cafea tare ne-a ținut isonul până la ora 1:00 când am pornit în a doua parte a 24 Hours Rally of Greece.
Intram în cea mai dificilă parte a raliului, cea în care oboseala pusese stăpânire pe noi, dar și cea în care traseul devenise și mai periculos. Probele speciale nu s-au mai desfășurat pe urcări, ci pe coborâri. Aceleași drumuri pe care abia încape o mașină, aceleași drumuri fără glisiere și parapeți și totul în puterea nopții.
Alte echipaje abandonate, alte mașini lovite grav și sentimentul că poți muri de 60 de ori pe minut. Așa s-au scurs alte trei ore. Ultima pauză nu a făcut decât să ne scoată complet din ritm. Ne-am înmuiat, iar pe parcurs aveam senzația că nu mai gândim și vorbim coerent. Nici măcar cofeina nu-și mai făcea efectul într-un organism care trecuse prin multe stări în ultimele 20 de ore. Lăsăm drumurile periculoase în urmă și ne bucurăm că am scăpat de o noapte grea. "S-o ducem acasă întreagă". Atât mai am puterea să-i spun lui Alex.
Ediția din acest an a 24 Hours Rally of Greece a fost câștigată de echipajul format din Dimitris Trikardos - Christos Chatzis (Porsche 944 din 1983), în timp ce noi am încheiat pe locul 57. Dintre cele 99 de echipaje înscrise, 9 au ales să renunțe după primele 12 ore, iar alte 22 au abandonat, multe dintre ele fiind implicate în accidente destul de grave.
24 Hours Rally of Greece a fost cea mai dură competiție la care am participat până acum. Traseul spectaculos, dar în același timp foarte periculos, oboseala și gândul că trebuie să ne întoarcem acasă tot "pe roți" au fost câteva dintre elementele care au contribuit la o evoluție mai puțin bună din partea noastră. Rămânem cu experiența câștigată cu fiecare kilometru parcurs și cu gândurile bune împărtășite la final de organizatori.
La cat mai multe !
Probabil ati luat un loc asa codas, datorita masinii, daca aveati si voi un golf gti ca cel din poze, era mai usor sa mergeti fara sa va fiarba motorul.
Recordul lui tata a fost in 1980, traversarea Spaniei de la sud la nord in 12 ore. Fara fiert apa, fara evenimente, "fara greturi". Dacia cu "piese frantuzesti".
Pe masina asta am invatat mecanica. Ce vremuri :|