Lotul 3 al autostrăzii Orăștie - Sibiu a devenit celebru în 2015 după ce a fost închis ca urmare a unor alunecări de teren care au determinat autoritățile să reconstruiască de la zero o porțiune de 200 de metri. La doi ani distanță, o serie de probleme similare au apărut pe o distanță de 70 de metri pe sensul de mers Sibiu-Sebes, între km 276+100 și km 276+170.
În urma semnalării problemelor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că pe un tronson de 200 de metri circulația a fost deviată pe bandă a doua, iar viteza maximă a fost limitată la numai 60 km/h.
"La fața locului a fost trimisă o echipă formată din specialiști CNAIR care au constatat că deplasările taluzului și șanțului din vecinătatea sectorului respectiv au afectat banda de urgență și banda 1. În acest moment sunt efectuate măsurători topografice în vederea verificării evoluției fenomenului de tasare și a deformărilor la nivelul carosabilului", anunță CNAIR într-un comunicat de presă.
Autoritățile susțin că vor monitoriza în permanență zona respectivă pentru a identifica rapid orice agravare a situației.
Lotul 3 Orăștie - Sibiu face parte din autostrada A1, care ar trebui să asigure la un moment dat o legătură directă între București și granița cu Ungaria.
De la Cluj la Turda au pus aceleasi separatoare de 2 lei, am facut sesizare la Cnadnr, au zis ca e proiect european cu finalizare in decembrie 2016. Firma Strabag a abandonat lucrarile dar in Feleac a ramas limitarea de 30 la ora, politia e in varf de deal cu radarul.
Seful Cnair Cluj este in conflict de interese, fiul lui asfalteaza drumuri in judet.L-am avut aici si pe Pop Mircea, fostul sef Cnadnr care dupa ce a fost demis a ajuns consilierul lui Ponta :-)
Nu mai zic de spitale sau orice interactiune cu functionarii statului care este pur si simplu o umilinta.
Zona aia e numai teren argilos și marnă. I-ai dat puțină apă, se infiltrează, se fluidifică și o ia la vale. nu se poate construi nimic pe solul ăla fără fundație.
Este o problemă inginerească care are soluție, dar e costisitoare și văd că-i depășește total pe actualii "injineri" constructori de drumuri, care nu știu nici măcar să alineieze borduri și să facă un trotuar fără se se acumuleze apă pe el, dar să mai facă autostrăzi.
Iar dacă vorbim de "mega super uber mUE contractorul" italian care a încasat banu' pentru autostradă, ăla a subontractat lucrările tot la Gică și Dorel, care au facut și ei ce au știut pe banii primiți.
În România se va face treabă numai dacă se impun cu biciul norme, ordine și disciplină . Adică ori de armată (neizmenară) ori de un similar PCC.
Cu o armată de ingineri descalificați (ăia bătrâni) și cu ingineri habarniști care lucrează după ureche la hei-rup - banu' să iasă, nu mă interesează (ăia tineri) și cu o conducere idioată (toți, nu numai actualii), degaba ai fonduri (care acum lipsesc și ele).
Rămânem să ne uităm tâmpi la megaproiectele făcute de chinezi, și să dăm din gură că hâr mâr, că partid comunist, ca n-au libertate, dar trecem sub tăcere că până acum 10 ani executau 20.000 de oameni pe an, majoritatea dintre ei pentru corupție și mulți dintre ei membri de partid.
Acum s-a redus numărul de executați la cca 2000 pe an.
Rezultatul?
https://www.youtube.com/watch?v=ghtVg7oSQgw
Că vorbim de autostradă.
Băgați un ochi la autostrada Beijing Urumqi - 2500 Km, o mare parte prin deșert
https://www.youtube.com/watch?v=wT_z63LgS34
N-ai patrie, n-ai patriotism, n-ai conducere cu proiecte, n-ai viziune = România actuală.
Știți când vom avea și noi autostrăzi între toate regiunile țării? Când o să le construiescă chinezii, în programul strategic One Belt One Road.
Asta dacă nu ne ocolesc, noi fiind profund ocupați cu parteneriate strategice.
https://www.quora.com/What-is-One-belt-one-road-china
experimentul China nu poate fi reprodus nicaieri in lumea asta mare.
rezultatele sunt de admirat, metodele, caile, contextul, politicile sunt specifice si nu pot fi luate drept exemplu de urmat.
Știu.
Am scris despre China și am pus link-urile alea ca să mai deschid ochii la cei care sunt spălați pe creier de propaganda gen "ciuma roșie".
Prin anii 70 noi și chinezii am avut viziuni similare. Multe din ideile lui Ceaușescu din anii 70 au fost puse în practică mai târziu de China, dar la o scară de neimaginat:
1. Aducerea în țară și copierea tehnologiilor. La noi, s-au adus prin licență și spionaj/furt. China a făcut-o prin deschidere și prin atragerea investitorilor la ei în țară, prin formarea de societăți mixte (în China TOATE companiile străine sunt societăți mixte cu statul chinez) și prin copiere/furt la nivel național - politică de stat.
2. Dezvoltarea "fabricilor de ingineri". China produce acum aproape 8 milioane (!) de absolvenți de studii superioare anual.
3. Proiecte de dezvoltare "megalomane". No comment, a se vedea linkurile.
4. Diversificarea industriei. Societatea "multilateral dezvoltată". La noi a capotat din cauza ștrangulării economiei prin plata datoriilor și a lipsei deschiderii. În China... iarăși no comment.
și nu în ultimul rând
5. Controlul finanțelor prin înființarea unei bănci de dezvoltare, independentă de FMI și BM, visul lui Ceaușescu, din cauza căruia a fost și executat. China a reușit. A înființat BRICS, acum numită New Development Bank (NDB).
Apoi, la noi Ceaușescu a devenit omul fanfară, buricul pământului, a devenit tot mai izolat, cu lingăi pe lângă el, iar chinezii au mizat totul pe deschidere.
Nu "ciuma roșie" e de vină pentru distrugerea economiei și societății românești ci propaganda, incompetența, lipsa de viziune și, nu în ultimul rând, lipsa de patriotism la care s-a ajuns tot din cauza propagandei - un cerc vicios în care ne învârtim cu toții.
Nu contează cine face. Contează ce face și cu ce rezultate.
https://www.youtube.com/watch?v=iEF8OAITB-E
Asa ca mai lasa filmultele gen propaganda. Iar coruptia in China e la cote inalte, in ciuda acelor executii.