Noua generație Ford Ranger este așteptată să debuteze până la finalul acestui an, pick-up-ul urmând să ajungă pe piață cândva în 2022. Până atunci, constructorul american continuă campania de promovare și publică acum un nou teaser video din timpul testelor în condiții extreme.
Acestea s-au desfășurat în America de Nord, Australia și Noua Zeelandă. Pe parcursul testelor, viitorul Ford Ranger a parcurs peste 10.000 de kilometri în deșert la temperaturi de peste 50 de grade Celsius.
Știm că noul Ranger va fi mai bun pe teren accidentat decât modelul pe care îl înlocuiește. Tocmai de aceea, Ford a testat prototipurile și pe trasee de off-road cu un grad de dificultate ridicat.
Viitorul Ranger este de asemenea testat în laborator. "Fiecare piesă a noii generații Ranger a fost testată la aceleași standarde pe care le cerem de la fiecare vehicul Ford," au transmis reprezentanții companiei.
Așa cum spuneam, noul Ford Ranger este așteptat să debuteze până la finalul anului.
via Ford
Comentarii (0)