Noi detalii despre modelul electric de oraș Honda e: baterie de 35.5 kWh cu autonomie de 200 de kilometri și tracțiune spate

de Paul Cosma
Joi, 13.06.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Honda a anunțat că modelul electric de oraș Honda e va avea o baterie de 35.5 kWh cu autonomie de 200 de kilometri și tracțiune spate. Puterea motorului electric încă nu a fost dezvăluită. Japonezii susțin că au primit peste 31.000 de comenzi pentru Honda e de la clienții europeni.

Honda a prezentat de curând o serie de informații despre tehnologiile care vor fi prezente pe modelul electric de oraș Honda e, pentru care a deschis lista de pre-comenzi în luna mai.

Japonezi ne-au oferit acum detalii noi cu privire la Honda e. Bateria are o capacitate de 35.5 kWh cu autonomie de 200 de kilometri. Distribuția 50:50 a greutății promite “agilitate sporită la rularea urbană”, în timp ce tracțiunea va fi asigurată de roțile spate.

Honda încă “ascunde” puterea motorului electric. În schimb, ne spune că mașina poate fi încărcată în regim Fast Charge DC (standardul CCS) și în regim AC (Type 2). În cazul încărcării rapide, bateria ajunge la 80% în 30 de minute, conform informațiilor oficiale.

Japonezii susțin că au primit peste 31.000 de comenzi pentru Honda e de la clienții din Europa, 9.000 dintre acestea fiind din Marea Britanie.

Via Honda

Comentarii (7)

  • O Skoda Citygo iV are nu doar baterie (36,8 kWh), ci și autonomie mai mare (265 km WLTP) și va costa mult mai puțin -- cel mult jumate de fapt la noi, dacă mai rezistă ecobonusul (preț final 10K € vs. +20K e-Honda.)

    Cred că și japoneza se va vinde totuși -- deși nu la noi -- fiindcă-i retro, relativ simpatică și cu tech-appeal la Z-geekși, deși versiunea de serie e departe de farmecul concept-car-ului inițial.
    Chiar dacă va costa +30K €, adică peste Corsa-e sau Peugeot e-208 (ambele cu baterii de 50 kWh și +300 km autonomie.)

    Întrebarea de 100 puncte (sau megawați) rămâne însă: pe când și-o e-Dacie Lăstun la 5.000 € ??!!
    (V-ați prins c-am pus-o doar ca să-i iau fața e-colegului @Edikk...:-))
    27 3
  • Megatehnologia bateriilor vechi de 30 de ani loveste fulgerator si necrutzator din nou: masina mica cu baterii care te duce 100 si ceva de km si costa peste 30.000 de eur.

    Dar e "Oh so chiiiiic!" :D

    Ramane cum am stabilit: cand matematica elementara nu conteaza, totul devine relativ. :)
    17 11
  • Asteptam Renault "Dacia" City K-ze sau cum D-zeu se va numi...
    8 1
  • andrei
    cam penibil sa critici ca apar masini eco. ca sunt scumpe? e firesc, fa-le tu, PMC, mai ieftine. nu te obliga nimeni sa iei tu. eu unul as fi super fericit sa mai scapam de poluarea din bucuresti cu masini din astea. nu trebuie sa isi ia toti, ci cei ce merg zilnic.ca ei polueaza cel mai mult.
    dar imi place logica. daca poluam, aoleo, ce poluam. cand apar alternative ne luam de autonomie si pret. e o alternativa nu dispar celelalte. iar pt oras nu ai nevoie de cine stie ce autonomie. ai nevoie insa de locuri dese unde se pot incarca.
    10 14
  • @andrei: fa-le tu mai ieftine. Niciun produs nu rezista pe piata daca nu e competitiv. Si produsele astea nu sunt competitive pentru ca sunt proaste si scumpe. Astea sunt chestii elementare pe care ar trebui sa le stim si noi, romanii, la 30 de ani de la terminarea comunismului. Ar trebui sa le stii si tu, chiar daca probabil esti adolescent care are impresia ca tot ce zboara tine de aviatie.
    Logica ta e gresita. De fapt NU poluam. Noile Diesel si Otto cu filtre de particule si norme de poluare Euro6 NU mai polueaza. Mai citeste si tu cate ceva inainte sa infierezi proletar opiniile logice si care tin cont de matematica elementara si de regulile economiei de piata.
    12 11
  • s-a vandut i3-ul...se vinde si asta
    4 0
  • @PMC poate vrei sa spui 'NU mai polueaza atat de mult'. Dar ce mai conteaza un filtru de particule cand principala preocupare a romansului neaos, fan-diesel, e sa scoata imediat DPF-ul?
    5 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru