Nissan va prezenta un nou model în ianuarie: japonezii ar putea lansa versiunea cu autonomie extinsă a modelului electric Leaf

de Daniel Popescu
Joi, 20.12.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nissan a anunțat că va prezenta un nou model la târgul de tehnologie CES, iar presa internațională speculează că japonezii vor lansa Leaf E-Plus, versiunea cu autonomie extinsă a modelului electric Leaf.

Nissan a anunțat că va fi prezentă și la ediția din luna ianuarie a anului viitor a târgului de tehnologie Consumer Electronics Show (CES).

"Piesa de rezistență" a constructorului japonez va fi prezentarea oficială a unui nou model, pentru care Nissan a oferit și un teaser cu forma caroseriei.

Chiar dacă producătorul nu oferă niciun alt detaliu despre noua lansare, presa internațională a relatat la începutul lunii decembrie că Nissan va prezenta la CES Leaf E-Plus, versunea cu autonomie extinsă a modelului electric Leaf. De altfel, lansarea ar fi trebuit să aibă loc inițial în 28 noiembrie în cadrul unor evenimente la Amsterdam și Yokohama, însă acestea au fost anulate în urma arestării lui Carlos Ghosn.

Comparativ cu versiunea standard a noii generații, versiunea Leaf E-Plus va introduce câteva noutăți atractive pentru cei care își doresc o mașină electrică mai puternică. Astfel, motorul de 110 kW (150 CP) va fi înlocuit cu unul de 149 kw (200 CP), în timp ce bateria de 40 kWh va fi înlocuită cu una de 60 kWh. Cel mai probabil, autonomia oficială de 378 de kilometri (NEDC) va fi la rândul ei în ușoară creștere, chiar dacă motorul mai performant va genera un consum mai mare de energie.

O altă noutate va fi aceea că bateria va putea fi încărcată la stații CHAdeMO cu viteze de până la 100 kW.

După prezentarea oficială din ianuarie, E-Plus va putea fi achiziționat de pe piața europeană începând din luna mai. Comparativ cu versiunea standard, E-Plus va avea un preț mai mare cu circa 5.800 de euro, însă acesta va diferi ușor în funcție de țară.

Via Nissan

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru