Nissan Leaf este cel mai vândut model electric al prezentului. Asta nu înseamnă că modelul japonez este străin de probleme. Mai mulţi clienţi din Arizona şi New Mexico s-au plâns că bateria litiu-ion „îmbătrâneşte” mai repede decât a altor exemplare vândute în zone cu temperaturi nu aşa de ridicate.
După ce a investigat situaţia, Nissan a descoperit că temperaturile ridicate şi clima aridă pot influenţa negativ durata de viaţă a bateriei. În această situaţie, cei mai mulţi proprietari vor primi baterii noi.
Pentru a evita astfel de probleme, Nissan promite că va schimba compoziţia chimică a bateriei cu elemente noi, aflate încă în curs de aprobare de către conducerea departamentului de dezvoltare.
Billy Hayes, vicepreşedintele diviziei de vehicule electrice Nissan, a confirmat eforturile inginerilor japonezi. „Ne străduim să găsim soluţii care să prelungească durata de viaţă a bateriilor în zone în care căldura este un fenomen constant. Suntem optimişti în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiei şi pe viitoare modele”.Dacă noua soluţie chimică va fi aprobată, Nissan va începe producţia bateriilor modificate în prima jumătate a anului viitor, la uzina sa din Smyrna, SUA.
Acelaşi Hayes a ţinut să precizeze că noua reţetă pentru bateria litiu-ion nu va extinde şi autonomia acesteia, performanţele urmând să rămână aceleaşi.
De la debutul său pe piaţă, Leaf a suferit două modificări importante la nivelul bateriei: una a vizat reducerea greutăţii şi alta a vizat reducerea costurilor de producţie. În următorii doi ani, pe lângă modificarea reţetei chimice menite să prelungească durata de viaţă în zone cu un climat torid, bateria lui Leaf va mai trece prin alte două operaţiuni de îmbunătăţire.
via automotivenews
Comentarii (3)