Nissan promite un nou record pe Nurburgring alături de GT-R

de Sebastian Toma
Joi, 15.11.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nissan promite să obţină un nou record pe Nurburgring alături de generaţia 2014 a lui GT-R. Modelul ţinteşte titlul de "cea mai rapidă maşină de producţie din lume".

O maşină care are nevoie de o reparaţie capitală a motorului după câteva ore nu este un model de serie

Kazutoshi Mizuno
inginer şef proiect Nissan GT-R
Nissan GT-R promite un timp mai bun pe Nordschleife, iar japonezii sunt hotărâţi să demonstreze capacităţile versiunii actualizate. Kazutoshi Mizuno, inginerul şef al proiectului Nissan GT-R, a anunţat că noua versiune a lui GT-R, generaţia 2013, este cu peste opt secunde mai rapidă decât versiunea din 2009 pe circuitul Nordschleife. Timpul estimat de Mizuno pe Nordschleife pentru Nissan GT-R 2013 este de 7 minute şi 18 secunde.

Dacă GT-R 2013 va atinge timpul sugerat de inginerul şef al proiectului, vor exista doar şase modele mai rapide decât el pe Nordschleife. În ciuda celor şase modele mai rapide decât noul GT-R, Mizuno susţine că modelul este extrem de performant şi că există o marjă de eroare în cele 7 minute şi 18 secunde, care ar putea să dispară în favoarea unui timp şi mai bun. Din moment ce condiţiile atmosferice actuale nu permit o tentativă de record în viitorul apropiat, cei de la Nissan vor încerca să obţină un timp mai bun pe Nordschleife în 2013.

Şeful proiectului GT-R a ţinut să specifice faptul că vor folosi un model standard, pentru a evita controversele de orice fel.

Mizuno spune că modele precum Radical SR8 nu-şi au locul în lista de "automobile de producţie" în topul de la Nordschleife, deoarece modelul nu este suficient defiabil pentru a obţine o asemenea titulatură. Reprezentantul Nissan consideră că un automobil care are nevoie de o reconstruire a motorului după doar câteva ore de funcţionare nu este un model de producţie. Pentru a întări acest punct de vedere, cei de la Nissan vor doborî recordul cu un model fără cuşcă de protecţie, cu anvelope standard şi cu centuri standard, cu fixare în trei puncte.

Via TheTruthaboutcars

Comentarii (2)

  • E hai... deja devin obraznici astia cu GT-R-ul lor... Sa gaseasca mai intai un pilot care sa poata duce actuala masina la adevarata ei capacitate, dupa aia sa mai umble la masina...
    0 12
  • kumite
    Atata timp cat acolo exista Porshe,duelul va fi foarte interesant.Totusi noul Spyder este mai rapid decat GTR-ul.A scos 7.14s.Iar Dodge a scos 7.12s
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru