Nissan Leaf: noua generație a electricei japoneze are autonomie de 378 de kilometri

de Petre Barac
Miercuri, 06.09.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nissan a lansat noua generație a electricei Leaf care va avea o autonomie de 378 de kilometri și e-Pedal, versiunea Nissan a tehnologiei care te ajută să oprești mașina fără pedala de frână.

La 7 ani de la lansarea pe piață, Nissan Leaf, mașina electrică cu cele mai bune vânzări din Europa, a primit o nouă generație.

Constructorul japonez promite cea mai mare autonomie de până acum, respectiv 378 de kilometri cu o singură încărcare conform standardului european NEDC. În plus, Nissan va prezenta o versiune mai puternică, cu o mai mare capacitate a bateriei, până la sfârșitul anului 2018. Aceasta va avea un preț superior variantei "normale".

Noul Nissan Leaf reprezintă Nissan Intelligent Mobility, care este strategia de bază a brandului pentru viitorul companiei”, a spus Hiroto Saikawa, președintele și CEO-ul Nissan. Noul model Nissan Leaf, cu o autonomie îmbunătățită, combinată cu evoluția tehnologiei autovehiculului autonom (ProPILOT Park) consolidează poziția noastră pe piața mașinilor electrice”.

Designul exterior pentru Leaf a fost inspirat din conceptul Nissan IDS, care a fost prezentat pentru prima oară în 2015 la Salonul Auto de la Tokyo.

Esential 378 de kilometri este autonomia maximă anunțată de Nissan în ciclul de testare european NEDC.
Partea frontală prezintă grila V-motion, pe care o regăsim și la alte modele de succes, precum Nissan X-Trail sau Nissan Qashqai, iar farurile LED continuă tradiția designului de bumerang specific celor de la Nissan.

Interiorul a fost complet refăcut, iar display-ul TFT oferă acces mai ușor la comenzile audio și sistemul de navigație, dar și la nivelul de încărcare a bateriei sau seria de sisteme de siguranță Safety Shield.

În plus, Nissan Leaf va avea în unele țări și un sistem de infotainment alături de navigație.

Sistemul de propulsie a fost și el în atenția constructorului japonez. Motorul lui Nissan Leaf va avea o putere de 110 kW (150 CP) și un cuplu de 320 Nm, ceea ce conduce la o accelerație îmbunătățită.

Noua generație a electricei japoneze va beneficia de tehnologia e-Pedal, o pedală specială de accelerație care va putea fi utilizată și pe post de frână, dar și pentru a opri mașina pe loc, inclusiv la urcarea unei rampe.

A doua generație Nissan Leaf va fi disponibilă pentru comercializare în Europa începând cu luna ianuarie 2018.

Via Nissan

Comentarii (14)

  • Nu e prea frumos dar nici oribil precum generatia anterioara. Chevy Bolt îl bate lejer la autonomie.
    19 10
  • Seamănă cu o Honda. La fel cum și Toyota CH-R seamănă tot cu o Honda. Ce fac japonezii? Vor să arate că sunt aceeași familie?
    15 11
  • Are un design de " masina normala", spatiul interior efectiv m-a surprins, cel putin din fotografii.
    Sper ca va ajunge si in Romania, nu doar la vecini.
    16 5
  • Mi se pare cumplita faza cu autonomia dupa standardul NEDC, e o prostie crasa. NEDC zice 378 km, iar americanii, dupa standardul EPA, au stabilit autonomia la 150 de mile = 241 km. Nu inteleg de unde vine exagerarea asta la europeni.

    La fel e la Renault Zoe: NEDC da 400 km, dar chiar Reanult zice pe propriul site ca autonomia in conditii reale e de 300 km. https://www.renault.ro/gama-renault/vehicule-electrice/zoe/autonomie.html

    Se va adapta vreodata standardul asta la realitate? Bine, am vazut ca japonezii sunt si mai optimisti: ei dau chiar 400 km pentru Leaf.
    19 7
  • mircea
    @alex
    Consideră că ceea ce anunță ciclul NEDC este autonomia maximă în condiții extreme. Am demonstrat că se poate atinge în testul recent cu BMW i3: http://www.automarket.ro/test-drive/episodul-4-79315.html

    De fapt, diferența dintre cifrele NEDC și realiatate e proporțională și la fel în cazul consumurilor mașinilor cu motoare termice.

    Oricum cifrele sunt orientative. Asta pentru că mașina poate avea o autonomie serios diferite implicit în funcție de modurile de rulare. De exemplu, i3 atinge "consumul real" anunțat de BMW (200 de kilometri, NEDC zice 312) dacă mergi fără să-ți faci vreo grijă. Dacă muți pe modul EcoPro, autonomia crește undeva între ce anunță constructorul și ce anunță NEDC.

    Pe scurt: avem multe variabile, iar o singură cifră nu poate fi relevantă. Fie că e NEDC, EPA sau whatever.
    10 9
  • Ca design si spatiu imi place. Autonomia e mica insa, pentru 2018 (model year) tinand cont ca avem deja Bolt/Ampera-e cu 500 km NEDC. Ergonomia nu e grozava vs. modelul GM, iar faza cu frana e un pic penibila - din seria reinventarea rotii.

    @alex Europenii umfla autonomia, fie ca vorbim de clasicele termice sau de noile electrice. Vezi Bolt care in SUA are autonomia declarata de 380 km (238 mile) iar in Europa se lauda cu 500 km... Mai pe romaneste, testele europenilor sunt depasite - e valabil si in cazul Euro NCAP vs. NHTSA - si sunt facute sa duca in eroare potentialii clienti. Deh, doar in America clientul a ramas rege. In Europa e rege pana da banii.
    20 7
  • @andy@alex, acceleratia gravitationala in Europa ii bate atat pe americani cat si pe Einstein cu a sa teorie conform careia, la suprafata pamantului avem valoarea de : 9,78–9,82 m/s². Poate europenii cu NEDC au efectuat testele pe alta planeta sau....acceleratia gravitationala in Europa este de 10,8 - 11,9 m/s2. Altfel nu-mi explic !
    15 7
  • Pretul e exagerat.
    30000$ versiunea de baza cu autonomie de 150 de mile (241 km, oficial pe site-ul Nissan) cand versiunea de baza a lui Tesla Model 3 costa 35000$ cu autonomie de 220 mile (350km).
    Leaf are 146CP, Model 3 are 258CP. Pentru Model 3 e plin de superchargere in Europa, in 30 de minute Model 3 se incarca cat toata autonomia Leaf-ului (care se incarca 141km in 30 min), actualizari prin WIFI, faruri Full LED si aspect mai atragator pentru Model 3.
    Racire activa pentru bateria de la Model 3 vs racire pasiva la noul Leaf, ceea ce inseamna ca bateria de la Leaf o sa se degradeze mult mai repede si asta e o problema reala inclusiv la versiunea pe care o inlocuieste, plus ca cel putin in SUA nu au vrut sa inlocuiasca bateriile degradate pana cand au fost dati in judecata, in schimb Tesla a inlocuit acumulator degradat doar pentru ca era afisata o autonomie cu 10km mai mult decat real.
    Nu vad niciun motiv pentru care cineva ar cumpara masina asta in loc sa mai puna 5000$ in plus pentru Model 3. Chiar si in cazul in care cei 5000$ nu se pot adauga, exista Hyundai Ioniq care e mai mare si are cam aceleasi performante si e mai ieftin cu 1500-2000$.
    9 8
  • Decât sa cumpar Model 3 cu tableta aia hidoasa in mijloc, mai bine mănânc un porc de Crăciun cu tot cu...coada si cap. Arata exceptional Leaf, pentru oras si un drum la munte este masina ideala pentru oricine. Dar fiecare cu părerile sale....
    13 9
  • Acest model nou de NISAN Leaf are autonomia declarata foarte aproape de varianta RENAULT Zoe ce se vinde deja in Romania - care are declarati 400 km tot in ciclul NEDC....Daca citesti cu atentie pliantele lui RENAULT Zoe cei 400 km devin "reali": 200 km normali in regim de iarna sau 300 km, in regim normal de vara..( altfel ar fi fara caldura/A.C., radio etc...)...Vedeti mari diferentea autonomie fata de acest Leaf ?! Eu nu prea....Cat despre design: nota 7/10 iar in ceea ce priveste sistemul de infotainment - este amplasat in afara razei vizuale a soferului - asa cum este pe TOATE noile modele moderne de la MERCEDES, BMW, MAZDA, FORD etc... Nota generala 8, cu indulgenta, si datorita pretului !
    9 7
  • Electric
    Punctul forte pentru Leaf a fost intotdeauna calitatea fabricatiei si fiabilitatea. Ramane de vazut. Cert e ca vor exista mai multe versiuni cu autonomie diferita in functie de bugetul disponibil. Totul se reduce la bani. Restul opinilor legate de "ergonomie" la o masina proaspat lansata sau Chevy Bolt etc sunt niste prostii. Sunteti niste copii visatori. Traiesc in UK, iar Nissan Leaf e o priveliste destul de comuna.
    12 4
  • Interiorul e infinit superior lui Tesla Model 3, care are interior mai urat ca un Logan.
    12 3
  • @Electric E normal ca vechiul Leaf sa fie o priveliste comuna in UK tinand cont ca e produs acolo si vorbim de un model aparut in 2011.

    Ampera-e/Bolt nu e pentru UK pentru ca nu va avea o varianta Vauxhall.

    Probabil ca nu stii ce inseamna ergonomie. E ceva care se vede din poze: o tona de butoane a la Ford-urile sau Opel-urile de acum 6-7 ani plus idiotenia cu frana: http://www.automarket.ro/stiri/inovatie-pe-noul-nissan-leaf-pedala-de-acceleratie-va-putea-fi-folosita-si-78553.html

    Mi-am facut timp sa-ti raspund pentru ca e clar ca esti un adult care traieste intr-o nebuloasa ceea ce e mai rau ca un copil visator.

    Cheers!
    7 12
  • Electric
    UK, ne-UK, Leaf e bine ancorat in Europa civilizata (reteauna e mult mai dezvoltata), spre deosebire de americani. E un fapt incontestabil.
    Ergonomia nu poate fi "testata" in poze. E o prostie.

    E-pedal e doar o bucata din puzzle. Face parte din sistemul autonom ProPilot care-i un avantaj competitiv important.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru