După ce a reușit să fugă în mod spectaculos din Japonia în Liban, Carlos Ghosn a susținut o conferință de presă la Beirut, la începutul anului, în cadrul căreia a oferit propria perspectivă cu privire la evenimentele care au condus la arestarea sa în Japonia la finalul anului 2018.
Ghosn a negat vehement toate acuzațiile formulate de justiția japoneză împotriva sa cu privire la o serie de nereguli financiare și a prezentat în apărarea să o serie de documente oficiale legate de unele tranzacții de la Nissan care au fost semnate inclusiv de numeroși oficiali Nissan.
Conturile sunt departe de a fi reglate între Nissan și Carlos Ghosn. Producătorul nipon a anunțat acum că va cere despăgubiri de 91 de milioane de dolari în instanță, acuzându-l pe Carlos Ghosn de nereguli financiare.
În plus, japonezii se așteaptă ca despăgubirile să crească pe măsura amenzilor pe care le vor plăti din cauza presupuselor nereguli făcute de Ghosn.
Totodată, Nissan ia în calcul să deschidă un proces separat cu fostul său șef, pe care îl mai acuză de calomnie.
Via Reuters
Sau vor sa salveze compania de la faliment cu daunele primite de la Ghosn?