Nissan anunță restructurări majore: capacitatea de producție va fi redusă cu 10%, iar 12.500 de angajați vor fi concediați

de Daniel Popescu
Joi, 25.07.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nissan va reduce capacitatea de producție cu 10% și va concedia 12.500 de angajați la nivel global din cauza scăderii vânzărilor, ceea ce va avea ca efect și o reducere cu 10% a gamei de modele.

Nissan a anunțat joi un amplu plan de restucturare care va fi aplicat până la sfârșitul anului 2022, ca reacție la scăderea vânzărilor de pe piețele din Statele Unite și Europa.

Astfel, constructorul japonez va reduce capacitatea globală de producție cu 10% și va concedia 12.500 de persoane, însă nu a anunțat niciun fel de detalii despre uzinele care vor fi afectate de aceste măsuri. Practic, niponii vor renunța la aproximativ 10% din forța de munca actuală.

Informațiile vin la numai o zi după ce presa japoneză anunța că Nissan urmează să recurgă la concedieri pe fondul rezultatelor modeste ale companiei. De altfel, producătorul a raportat joi a scădere a veniturilor nete cu aproape 95% pentru perioada aprilie-iunie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce profitul operațional s-a prăbușit cu 98.5% în același interval de timp.

O altă măsură drastică anunțată de Nissan este reducerea gamei de modele comercializate la nivel global cu 10%, care va fi de asemenea implementată până în 2022.

"Compania va reduce gama de modele cu cel puțin 10% până la sfârșitul anului fiscal 2022 pentru a îmbunătăți competitivitatea prin concentrarea investițiilor în modelele globale esențiale și în modele strategice comercializate la nivel regional", menționează Nissan într-un comunicat de presă.

În plus, la fel ca aproape orice alt constructor, Nissan anunță că dezvoltarea viitoarea se va baza pe două elemente cheie: lansarea unor modele cu sisteme de propulsie electrificate, inclusiv modele electrice și modele cu sistemul e-Power, precum și dezvoltarea sistemului de asistență ProPilot.

Următoarea lansare majoră programată de Nissan este noua generație a SUV-ului subcompact Juke, care va fi prezentată în 3 septembrie.

Via Nissan

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru