Nissan și Renault au încercat în ultima perioadă să restabilească o relație de încredere în cadrul alianței, după ce Carlos Ghosn a fost arestat și acuzat de multiple infracțiuni în calitatea de conducător al celor două companii.
Japonezii au mai făcut un pas în direcția “împăcării” cu Renault și guvernul francez, după ce au anunțat că vor dona 100.000 de euro pentru restaurarea catedrala Notre Dame, monumentul istoric din Paris care a fost afectat puternic de incendiul din 15 aprilie.
“Contribuția noastră reprezintă recunoașterea aprecierii față de angajații Nissan Europe și Renault, dar și față de poporul francez,” se arată într-o declarație a constructorului japonez.
Nissan se numără printre primii producători auto care au anunțat astfel de donații pentru Notre Dame. Zeci de companii și oameni de afaceri și-au arătat sprijinul față de restaurarea celebrei catedrale, suma totală strânsă până acum fiind de circa un miliard de euro.
Via Automotive News
Comentarii (1)