Puţini dintre voi ştiu că Nissan Micra este unul dintre cele mai longevive modele ale constructorului japonez. Lansat oficial în 1983, modelul de segment B se pregăteşte să sărbătorească anul viitor trei decenii de activitate. Trei decenii în care publicul a făcut cunoştinţă cu patru generaţii diferite.
Pentru a celebra cum se cuvine o vârstă aşa venerabilă, Nissan lansează o provocare pentru posesorii micului model. Fie că vorbim de prima, a doua sau a treia generaţie, proprietarii se pot înscrie pe pagina de Facebook a constructorului japonez cu fotografii ale exponatului pe care îl au în garaj.
Cele mai bune exemplare ale vechilor generaţii vor fi evaluate de un juriu şi apoi invitate să fie expuse la standul Nissan din cadrul Salonului Auto de la Paris, programat la sfârşitul lui septembrie. Locurile sunt limitate, doar trei unităţi din fiecare generaţie urmând să fie expuse la standul nipon.Publicul va fi invitat apoi să aleagă cel mai reprezentativ exemplar pentru fiecare generaţie în parte. Câştigătorii vor primi un program de restaurare completă pentru maşina lor, dar şi ocazia de a conduce noua generaţie Nissan Micra.
via autojournal
Nici in europa nu e un mare hit daca stau sa ma gandesc numai la 206 care a trecut de vreo 10 milioane de exemplare la nivel mondial, cifra mult peste a oricarei generatii de Polo.
Si avand in vedere succesul Fiesta-ului actual, nu-l vad prea bine pe micul si cumintelul Polo.
Vreau si eu sa particip la concurs, care sunt pasii?
Titlul este despre concurs....un concurs deosebit. Mai bine spuneati ce Micra implineste 30 de ani si era mai simplu....am uitat.....voi faceti titluri pentru click-uri...