NICE MyCar e modelul electric al anului

De Mircea Meșter
Publicat Luni, 29.09.2008
MyCar, model electric produs de britanicii de la NICE, a primit distinctia suprema in cadrul premiilor GreenFleet.

Esential

3 eurocenti pe fiecare kilometru parcurs este costul de rulare al lui NICE MyCar.

NICE MyCar, un model italian electric lansat in premiera la Salonul Auto de la Londra, defasurat in iulie, a primit marea distinctie acordata celui mai bun model de acest tip in cadrul premiilor GreenFleet 2008.

Compania producatoare a modelului, NICE, este originara din Marea Britanie, designul lui MyCar fiind insa unul 100% italian. "Suntem absolut incantati pentru acest premiu. de cand am lansat NICE, in 2006, scopul nostru a fost acela de a dezvolta un transport curat, abordabil si convenient pe care sa il oferim clientilor nostri. MyCar este ultimul proiect dintr-un portofoliu care cuprinde o gama vasta de modele 100% electrice care se afla astazi in vanzare in Marea Britanie", a declarat Julian Wilford, unul dintre cofondatorii NICE.

Modelul MyCar a fost apreciat de juriul GreenFleet datorita designului sau functional si costurilor de rulare extrem de reduse. Conform producatorului, modelul britanic cu doua locuri reuseste sa ajunga la costuri de rulare de doar trei eurocenti pentru kilometru parcurs, beneficiind in plus de emisii zero si de taxe inexistente pentru toate tarile in care acesta va fi comercializat.

Modelul va intra pe piata din Albion in octombrie, pretul sau de baza fiind de 9000 de lire sterline (aproximativ 11.300 de euro)

via | Newspress

Taguri: GreenFleet, MyCar, Nice

Comentarii (6)

  • NeoGalaxy
    Super tare buburuza asta :)
    Nu stiu de ce dar seamana cu masinile care se tot plimba pe terenurile de golf, dar oricum este super super dulce :) Pentru oras mi se pare perfecta, se parcheaza usor :) Deci sa strangem bani ca altfel nu se mai poate ;)
    0 0
  • Prima candidata electrica la productie de serie
    De apreciat, la pretul asta chiar merita cumparata ca masina de oras. Consuma putin, costa putin, si daca nici cu o masina atat de exotica nu rupi gura targului, atunci nu stiu cu ce.
    Macar de ar aparea modele concurente de la mai multi producatori, ca sa faca odata trecerea spre masini complet electrice.
    0 0
  • Faina
    Faina, utila si sincer ma asteptam la consum mai mic. 3 euro la 100km nu mi se pare chiar un cost mic (se poate considera 3 litri/100km pe benzina/motorina) tinand cont ca e vorba de o masina electrica de 2 locuri. Oricum aceste masini se puteau promova mai de mult, dar nu exista nici un interes pentru asta. Baronii mondiali ai petrolului trebuie sa-si vanda produsele. Si nici de acum nu vor avea sustinere prea mare. Veti vedea.
    0 0
  • energie
    am vazut prin 81 la tv un bucurestean care a convertit o dacie sa mearga pe curent electric. asa ca tehnologia exista da saracu batrin nu a primit patent ceea ce demonstreaza ca comunismul a fost o farsa a capitalistilor care nu au dat voie energiilor alternative sa apara.
    0 0
  • alexander
    electrica
    cati km merge in total??
    in cat timp se incarca??
    ce viteza atinge??

    vreau detalii
    0 0
  • Alexwtz
    detalii
    MyCar will start from Ł8,995 and comes with a two-year warranty. It is available in seven colour options, albeit every MyCar will be ‘green’. That’s because there are no emissions. It’s an electric car, so there isn’t even a tailpipe.

    Running costs are very low, roughly one fifteenth compared to a conventional petrol or diesel model. Depending on electricity tariff used to charge the vehicle, owners will pay around 2p per mile.

    MyCar has a range of around 40 miles in normal city driving, easily sufficient for the majority of urban motoring. Top speed is 40 mph with re-charge time between six and eight hours.

    Those that can’t make it to the motor show can visit our newly updated web site at www.nicecarcompany.co.uk
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru