Negocierile privind fuziunea Renault-Nissan, confirmate de Carlos Ghosn: “Suntem deschiși tuturor opțiunilor”

de Petre Barac
Marti, 17.04.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Șeful Renault, Carlos Ghosn, a confirmat negocierile cu Nissan privind o posibilă fuziune, subliniind că este deschis tuturor opțiunilor disponibile. Oficialul a declarat pentru presa japoneză că vrea să găsească o soluție până cel târziu în 2022.

Speculațiile despre o posibilă fuziune între Renault și Nissan nu reprezintă o noutate, Bloomberg anunțând la sfârșitul lunii martie că oficialii celor două companii s-au așezat la masa negocierilor.

În urma posibilei fuziuni va rezulta un singur constructor, iar la conducerea noii companii ar urma să fie instalat Carlos Ghosn, șeful Renault și al alianței Renault-Nissan-Mitsubishi.

Potrivit presei japoneze, Carlos Ghosn a confirmat negocierile dintre Renault și Nissan privind o posibilă fuziune, fiind “deschis tuturor opțiunilor”. Oficialul a declarat că vrea să găsească o soluție până cel târziu în 2022.

Renault deține în prezent 43% dintre acțiunile Nissan, în timp ce Nissan deține 15% dintre acțiunile Renault. În plus, statul francez deține 15% dintre acțiunile Renault și și-a exprimat în mai multe rânduri intenția de a limita influența japonezilor în cadrul Alianței.

Astfel, negocierile privind fuziunea sunt așteptate să fie tensionate și îndelungate, eșecul discuțiilor fiind un scenariu posibil.

Alianța Renault-Nissan a anunțat la sfârșitul anului trecut o strategie comună pentru 2022 care vizează lansarea a 12 mașini electrice și 40 de mașini cu funcții autonome, dar și utilizarea a 4 platforme și 22 de motoare comune.

Via Automotive News

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru