Nebunie în SUA: Oprah a dat cadou 275 de exemplare ale viitorului VW Beetle
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Volkswagen a prezentat în cadrul îndrăgitei emisiuni TV americane The Oprah Winfrey Show silueta noii generaţii VW Beetle, aceasta fiind prima apariţie oficială a unui teaser legat de noua "broscuţă". Alegerea emisiunii a fost făcută fără mari eforturi, Oprah fiind recunoscută în SUA ca unul dintre cei mai mari fani şi ambasadori ai modelului german.
Surpriza prezentării primului teaser al lui Beetle a fost şi mai mare pentru cei 275 de membri ai publicului emisiunii, care au fost anunţaţi în direct că vor primi, imediat după lansarea noului Beetle în SUA, câte un exemplar al modelului german.
Oprah Winfrey şi Volkswagen Beetle sunt două legende americane. În aceste condiţii, când Oprah ne-a propus aceasta incredibilă oportunitate de a împărţi experienţa Beetle cu publicul său, am dorit instantaneu să luăm parte la acest proiect, a spus Jonathan Browning, directorul biroului american al celor de la Volkswagen. Toţi cei 275 de spectatori prezenţi în public au primit cheile noii lor maşini, aceştia fiind scutiţi, de asemenea, de taxele necesare înmatriculării maşinii.
Noua generaţie a lui VW Beetle va fi prezentată în primăvara anului viitor, urmând să apară în showroom-uri până la sfârşitul anului.
Conform comunicatului celor de la Volkswagen, noul Beetle va beneficia de aceleaşi linii neo-moderne care au făcut înconjurul Pământului, dar va aduce cu sine sisteme tehnologice de ultimă generaţie.
via | Volkswagen
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Volkswagen in Romania
-
Volkswagen Amarok facelift Preţ: 36.246 - 53.725 €
-
Volkswagen Arteon Preţ: 34.824 - 45.048 €
-
Volkswagen Beetle Preţ: 16.194 - 26.266 €
-
Volkswagen Beetle Convertible Preţ: 24.378 - 27.793 €
-
Volkswagen Caddy Preţ: 15.260 - 28.927 €
-
Volkswagen e-Golf facelift Preţ: 37.471 €
-
Volkswagen e-Up Preţ: 25.837 €
-
Volkswagen Golf 7 facelift Preţ: 15.844 - 38.873 €
-
Volkswagen Golf 8 Preţ: n/a €
-
Volkswagen Golf Alltrack facelift Preţ: 26.056 - 28.774 €
-
Volkswagen Golf Sportsvan (2014-prezent) Preţ: 16.874 - 26.929 €
-
Volkswagen Golf Variant facelift Preţ: 16.539 - 25.105 €
-
Volkswagen Passat (2014-prezent) Preţ: 21.307 - 40.583 €
-
Volkswagen Passat Alltrack (2014-prezent) Preţ: 34.236 - 42.901 €
-
Volkswagen Passat Variant (2014-prezent) Preţ: 23.361 - 41.838 €
-
Volkswagen Polo Preţ: n/a - 21.109 €
-
Volkswagen T-Roc Preţ: 16.944 - 29.863 €
-
Volkswagen T5 Multivan (2009-2016) Preţ: 30.390 - 55.228 €
-
Volkswagen Tiguan Preţ: 21.205 - 36.873 €
-
Volkswagen Tiguan Allspace Preţ: 26.067 - 40.655 €
-
Volkswagen Touareg Preţ: 49.111 - 60.040 €
-
Volkswagen Touran (2015-prezent) Preţ: 20.440 - 31.404 €
-
Volkswagen Up facelift Preţ: n/a - 12.252 €
Ultimele stiri din General
-
Potrivit unor noi informații apărute în presă, conducerea Grupului Volkswagen ia în calcul să renunțe la ideea de a închide câteva dintre fabricile sale din Germania. În prezent, grupul german poartă mai multe negocieri cu sindicatul muncitorilor. (13.12)
-
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile va avea un nou președinte începând din 2025. Noul președinte al asociației va fi Ola Kallenius, actualul CEO Mercedes-Benz. (11.12)
-
Partidul Popular European, cea mai mare grupare politică din cadrul Uniunii Europene, dorește să modifice acordul de interzicere a vânzărilor de mașini noi cu motoare termice din 2035. PPE vrea să permită vânzarea de mașini noi cu motoare termice și după 2035. (11.12)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Noul DS N°8: etalonul mărcii franceze este un SUV coupe electric cu autonomie de 750 km
- Noua Toyota Urban Cruiser: SUV compact electric cu până la 184 CP
- Noile modele Hyundai vor putea fi cumpărate prin platforma online Amazon
- Prima imagine cu viitorul SUV de performanță electric Mercedes-AMG
Nu din cauza premiului ci din cauza reactiei celor din public...
Hai cu turma! Haii cu turmaaaa!
@ atitudinea macho a rromanilor
Ca de obicei vo stiti totul mai bine...voi aveti bani garla...cred ca daca primeati voi un beetle il dadeati inapoi pt ca nu va place vag si cereati un bmw la schimb. Aia acolo muncesc pt bani, nu toti americanii sunt ca bill gates. Iar astia din public nu sunt acolo ca sunt milionari si nu au ce face acasa, sunt acolo pt un "ciubuc'' in plus. Desi par penibile reactiile, la asa cadou in prag de sarbatori incerc sa le inteleg.
tipic romanesc si tiganesc
Toti am remarcat, in schimb, modul exagerat in care au reactionat cei din public, asta e tot.
Normal ca americanii sunt muncitori in marea lor parte si corecti si muncesc pentru fiecare cent, doar ca asta e un Show TV si lucrurile se exagereaza, ca enorm de multe lucruri din America.
Ideea e ca sunt oameni capabili sa exagereze in acest mod. Daca sunt platiti, inseamna ca joaca teatru bine, daca nu... ramanem cu uimirea, care oricum ne este antrenata zilnic pe plaiurile mioritice :D
1) intr-adevar reactiile publicului/poporului american sunt penibile, dar nu din vina lor...( prietenii mai inzestrati stiu de ce, cum si unde si cunosc ca dk ar fi sa explic ar dura cateva pag ...) dar am sa spun in linii mari ca ei sunt primele victime ale indoctrinarii , indobitocirii , propagandei de a castiga muult, a cumpara muult si a fi lipsiti de real ajutor social, medical si altele...
2) sunt , in ciuda propagandei mincinoase de, cei mai napastuiti oameni si care muncesc muult si aproape degeaba...
3) acest curent de a parea umil, prostut, fericit la orice < bagare in seama > ( ex de fata se exclude , acest ex este doar exceptia care intareste regula cum ca < the American Dream > a murit inca de acum 50 de ani, se extinde si-n Romanika mai ales unde emisiunile sunt din ce in ce mai cretinoide bazate doar pe scopul de a face audienta - COPIEM MODEL AMERICAN, nu cel European...
P.S. ca o ultima remarca sunt zeci de mii de oameni in USA care locuiesc in corturi si cutii de carton, in Romania am inceput sa vedem napstuiti de astia dupa '89, pr lor fundamentala este ca investesc MASIV in Armament si 0 in Educatie si Sanatate, dar macar investesc in ceva , Romania inesteste in Coruptie.
Cand daca ma duc afara si dau 1 milion sta si in 4 labe romanu.
E si normal sa te bucuri cand castigi asa ceva. Te ia valul. Tu castigi in fiecare zi cate o masina. Nu te bucura ma ca daia esti stresat si nu stii ce e bucuria vietii. Sa traiesti fiecare clipa si sa te bucuri de fiecare moment.
O sa intram in pamant si ai mai vrea apoi sa ai sansa sa te bucuri , sa simti bucuria... si totusi tu la ce te bucuri? pun pariu ca te bucuri cand ii dai teapa la magazin ca tia gresit restul sau ca gasesti banii pe jos pierdut de alt amarat. Lehamite imi e de voi..eu personal nu as fi tipat.
DAR
Mai ganditi-va ca totusi pentru cadoul ala trebuia sa faca si putin show sa fie extaziati sa se bucure sa aibe un efect pentru cel din fata televizorului dar nah. Daca stateau toti muti ia zi .. cat de banal ti se parea a? schimbai poate si postul credeai ca nici nu e pe bune. mda
Ideea e ca omul va evolua cu adevarat atunci cand va spune pas goanei disperate dupa lucruri si cand va intelege cu adevarat ce inseamna viata, din punctul meu de vedere.
Scuze pentru aparent lunga introspectie in filozofie, dar nu m-am putut abtine.