Pe o piață în care Mazda MX-5 face legea în ultimul deceniu, iar Fiat 124 Spider pășește timid, Honda visează la renașterea modelului S2000. Vechiul roadster le-a adus niponilor un capital de imagine bun și a atras mulți puriști.
Introdus pentru prima dată în anul 1999 și continuat apoi cu o a doua generație, Honda S2000 a ieșit din producție zece ani mai târziu, din cauza vânzărilor slabe și a incapacității de a susține un astfel de proiect în contextul crizei economice mondiale. Acum, când piața pare să-și revină ușor, Honda a hotărât să își îndrepte din nou atenția asupra modelului, cochetând cu ideea unei a treia generații, capabilă să readucă puriștii în showroom-urile Honda.
Mai mulți ingineri ai companiei au participat la o întrunire a comunității de fani S2000 pentru a vedea ce își doresc aceștia de la o nouă generație. Văzut mereu ca o alternativă mai rapidă și mai puternică la Mazda MX-5, Honda S2000 ar putea oferi versiuni mai puternice și vesiuni entry-level. Acestea din urmă vor beneficia de serviciile unui motor turbo de 1.5 litri, întâlnit deja și pe alte modele din gamă. Versiunea mai puternică va fi propulsată de motorul turbo de 2.0 litri, instalat pe Civic Type R, dar cu un nivel de putere ceva mai modest, adică nu 310 cai. Gestionarea se va face cu ajutorul unei cutii manuale cu șase rapoarte.Singurul obstacol în calea unei a treia generații Honda S2000 este lipsa unei platforme. Japonezii nu își permit dezvoltarea unei arhitecturi de la zero și sunt interesați de împărțirea costurilor cu un alt producător, urmând, practic, modelul colaborării dintre Fiat și Mazda.
via autocar
Acel 2000 ce se tura la peste 8000 era fenomenal, din cauza lui o avut succes S2000.