Moştenitorul imperiului Red Bull, arestat în urma unui accident grav de circulaţie

de Sebastian Toma
Marti, 04.09.2012
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Vorayud Yoovidhaya, moştenitorul imperiului Red Bull, a fost arestat după ce a lovit cu Ferrari-ul său motocicleta unui poliţist, care a decedat în urma rănilor suferite.

Esential 500.000 de baht este valoarea la care a fost stabilită cauţiunea lui Vorayud Yoovidhay. Suma reprezintă echivalentul a 16.000 de dolari.
Nepotul creatorului energizantului Red Bull, Vorayud Yoovidhay, a fost arestat în Thailanda după ce a accidentat mortal un poliţist pe motocicletă. Vorayud Yoovidhay conducea un Ferrari FF gri şi acroşat motocicleta lui Wichien Klanprasert la ora 5 a.m ora locală. În urma impactului, moştenitorul imperiului Red Bull a fugit de la faţa locului la bordul supercarului italian cu tracţiune integrală, ca apoi să fie descoperit de poliţişti graţie dârei de ulei lăsate în urmă. Se pare că accidentul a provocat o mică scurgere de ulei, care i-a ajutat pe poliţişti să găsească mai uşor făptaşul în cazul acestui accident.

Potrivit unor surse citate de CNN, un alt ofiţer de poliţie a încercat să muşamalizeze incidentul, dar acesta a fost deja suspendat.

Între timp, Yoovidhaya a recunoscut implicarea în incident, dar acesta susţine că motocicleta poliţistului i-a tăiat calea. Moştenitorul imperiului Red Bull a fost acuzat de omucidere prin neglijenţă şi fugă de la locul accidentului, ca apoi să fie eliberat pe cauţiune. Avocatul care reprezintă familia Yoovidhaya a declarat că familia se va ocupa de pagubele cauzate de Vorayud.

Cauţiunea a fost stabilită la 500.000 de baht, echivalentul a 16.000 de dolari. Între timp, şoferul care a pretins că a cauzat incidentul, cel care încerca să colaboreze cu poliţistul care dorea să muşamalizeze acest accident, a fost amendat cu 6.000 de baht, echivalentul a 200 de dolari americani. Vorayud Yoovidhaya este un membru proeminent al uneia dintre cele mai înstărite familii din Thailanda şi este nepotul lui Chaleo Yoovidhaya, thailandezul care a fondat Red Bull împreună cu un investitor austriac.

Via CNN

Comentarii (1)

  • un oarecare
    Deci puneti bani deoparte ca nu exista legi in fata banilor!
    25 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru