Dacă ați urmărit în ultima perioadă evoluția mărcii Morgan, ați observat în mod sigur faptul că brandul britanic a devenit specializat în dezvoltarea unor vehicule atipice pentru lumea auto. O companie care oricum ieșea în evidență prin modul total nonconformist de a-și desena mașinile cu tentă retro merge pe mâna triciclurilor cu design vintage care par preluate direct din Mad Max.
Ei bine, Salonul Auto de la Geneva a găzduit premiera mondială a unui astfel de triciclu. Modelul creat de Morgan amestecă însă liniile preluate din anii '50 cu cele mai noi tehnologii, având sub capotă un sistem de propulsie full-electric. Numele noii creații Morgan este EV3 și îi oferă celui de la volan aceleași senzații unice derivate din prezența unui cockpit deschis, dar într-o liniște deplină contrastantă cu sunetul baritonal dezvoltat de motoarele utilizate până acum de compania britanică.
Dacă în versiunea "tradițională" vorbim de un vehicul care utilizează un motor de 2.0 litri de 115 CP care reușește viteze de peste 160 km/h, varianta electrică a triciclului motorizat Morgan vine cu performanțe asemănătoare: 9 secunde pentru 0-100 km/h și viteză maximă de circa 150 km/h.
Autonomia ineditului model electric este de 240 de kilometri, lucru facilitat de faptul că modelul Morgan nu cântărește decât 500 de kilograme.Prețul lui Morgan EV3 nu este încă public, dar se va învârti în jurul a 35.000-40.000 de euro. Vânzarea va începe spre finalul anului 2016.
https://vandraeckensteijn.files.wordpress.com/2011/01/mrbean.jpg
Lemn de frasin. :)
Dragilor, sunteti in eroare. Voi confundati sasiul (acea structura pe care, la anumite masini sta caroseria, inexistenta la multe dintre masinile moderne care au caroserie autoportanta) cu insasi caroseria.
Structura de rezistenta a caroseriei, este in cazul lui Morgan, intr-adevar din lemn de frasin. Sasiul, respectiv acea componenta care sustine caroseria cu structura de frasin, a fost mereu metalic fiind confectionat din otel, sau, in cazul ultimelor modele aero din aluminiu.