Mercedes-Benz a prezentat în vara anului trecut versiunea electrică a monovolumului Clasa V, care a primit numele EQV. Ulterior, în vara acestui an, producătorul german a anunțat și prețurile pentru piața din România.
În cele din urmă, Mercedes-Benz EQV este disponibil acum pentru achiziție pe piața locală.
Noul EQV păstrează designul exterior și interior al Clasei V și este disponbil în două versiuni în funcție de lungime: 5.140 mm sau 5.370 mm. Indiferent de alegere, la interior există 6 locuri, câte două pe fiecare rând, iar volumul portbagajului este de asemenea același: 1.030 litri.
Practic, avantajul versiunii mai lungi este ampatamentul mai mare de 3.430 mm, comparativ cu cel de 3.200 mm al variantei mai scurte.
În România, versiunea cu o lungme de 5.140 mm are un preț de pornire de 73.878 de euro, în timp ce varianta cu o lungime de 5.370 mm poate fi achiziționată pentru un preț de pornire de 74.643 de euro.
Mercedes-Benz EQV este echipat cu un motor electric montat pe puntea față care generează 150 kW, echivalentul a 204 cai putere, în timp ce cuplul este de 362 Nm.
Viteza maximă menționată de producător este de 140 km/h.Energia electrică este obținută de la un acumulator cu capacitatea netă de 90 kWh, iar consumul mediu mixt menționat de producător este de 26.3 kWh/100 kilometri. Astfel, autonomia oficială este calculată la 405 kilometri, pe baza standardului european WLTP.
De asemenea, germanii menționează că bateria suportă viteze de încărcare de până la 11 kW în cazul încărcării cu curent alternativ și de până la 110 kW în cazul utilizării unor stații de încărcare rapidă cu curent continuu.
Via Mercedes-Benz
Bravo Mercedes !!
Genul asta de electrica numai buna ca si taxi/shuttle iti permite sa intri in zone (centrale/istorice) ce sunt exclusiv rezervate hibrizilor/electricelor pe motiv de poluare sonora sau gaze.
Pentru un hotel cu staif 74.000Eu e o investitie care se poate justifica si recupera usor.
Altfel, este o masina care s-a vandut excelent la nivel global, sunt convins ca se va vinde si varianta electrica.
Iar treaba cu masina este gaura neagra de bani...pai asta iti spune orice proprietar de masina, nu ne-ai spus nimic nou.
Sunt multe variante ale V class termice, la fel şi la EQV o să aibă variante de echipare.
Dar dacă aş avea o familie cu 3-4 copii, clar mi-aş cumpăra EQV
Da, este folosită ca shuttle, şi nu prea are rival.
Ca este construit in Spania sau Mexic, nu are importanta. Daca ar fi in Romania, ar fi ok ? Banuiesc ca iti pare ca suntem al draq de harnici si dezvoltati :D, comparativ cu restul tarilor...