Monovolumul Dacia va fi lansat în 2012, iar conceptul vine anul viitor
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Constructorul român Dacia doreşte să îşi menţină supremaţia pe segmentul low cost, şi pentru aceasta îşi propune să cucerească şi piaţa monovolumelor. În aceste condiţii, Dacia va aduce pe piaţă un frate mai ieftin al lui Scenic, iar surse neoficiale citate de jurnaliştii francezi de la Caradisiac vorbesc chiar şi despre o variantă low cost a lui Kangoo, capabilă să transporte şapte persoane.
Ce ar diferenţia acest model de actualul MCV, care de asemenea are şapte locuri? Uşile culisante, care vor permite un acces mai uşor în interiorul monovolumului. De asemenea, spaţiul interior va fi mult mai generos. Pe viitor, un astfel de model ar putea da naştere şi unei variante comerciale, care să ofere o capacitate de încărcare mai mare decât a actualului Logan Van.
Debutul unui concept care anticipează monovolumul constructorului de la Mioveni este aşteptat la Geneva, iar versiunea de serie a acestuia urmează să sosească în toamna anului viitor, la Salonul Auto de la Frankfurt. În ceea ce priveşte motorizările, acestea vor fi împrumutate de la fratele Duster.
Via | Caradisiac
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Dacia in Romania
-
Dacia Dokker Preţ: 9.250 - 14.400 €
-
Dacia Dokker Stepway facelift Preţ: 12.300 - 14.200 €
-
Dacia Dokker Van facelift Preţ: 9.280 - 11.880 €
-
Dacia Duster Preţ: n/a - 18.950 €
-
Dacia Lodgy Preţ: 9.500 - 15.450 €
-
Dacia Lodgy Stepway facelift Preţ: 12.900 - 15.350 €
-
Dacia Logan facelift Preţ: 6.950 - 12.650 €
-
Dacia Logan MCV facelift Preţ: 7.900 - 13.650 €
-
Dacia Logan MCV Stepway Preţ: 12.090 - 13.990 €
-
Dacia Sandero facelift Preţ: 7.150 - 13.300 €
-
Dacia Sandero Stepway 2020 Preţ: n/a €
-
Dacia Sandero Stepway facelift Preţ: 11.200 - 13.600 €
Ultimele stiri din Intern
-
Potrivit celor mai recente declarații, făcute chiar de ministrul Mediului, Mircea Fechet, înscrierile pentru Programul Rabla 2025 ar putea începe în a doua jumătate a lunii mai. (25.04)
-
Skoda Enyaq facelift poate fi comandată în România, atât în varianta de caroserie standard cât și în cea Coupe. Prețurile încep de la 42.101 euro, respectiv 44.651 euro, cu TVA inclus. (25.04)
-
Noul Audi A6 Sedan poate fi comandat și la noi în țară. Prețurile încep de la 57.200 de euro, cu TVA inclus, iar lista de motorizări este compusă din propulsoare de 2.0 și 3.0 litri, pe benzină și diesel mild-hybrid. (23.04)
-
Hyundai prezintă o nouă generație de motoare hibride: consum mai mic cu 45%
-
Prețuri noul Audi A6 Sedan în România: start de la 57.200 de euro
-
Noul Lexus ES: versiuni hibride și electrice pentru Europa
-
Noul concept Mercedes-Benz Vision V: monovolum de lux cu televizor 4K de 65 inch
-
Chinezii lansează o marcă nouă de pick-up-uri. Va ajunge și în Europa
In ce ma priveste, mie imi place cum arata Logan MCV...asta poate pt ca imi plac tipurile mai colturoase(nu doar la masini,ci in general).
Deci ca sa tragem concluzii in functie de gusturile proprii,mi se pare copilaresc :)
Stima!
Si uite ca forma ei patratoasa e apreciata de toti numai de romani nu.
Poate pentru ca majoritatea sunt atat de limitati incat nu inteleg ce inseamna o masina practica, usor de intretinut si asigurat, ca sa nu mai vorbim de suspensia perfecta pentru drumurile de la noi.
Cei care se astepta sa iasa la agatat cu masina si cand apar ei, sa intoarca toate fetele de pe strada capul cu priviri admirative, ar fi mai bine sa uite asta si sa incerce sa isi creasca pentru inceput nivelul de inteligenta.
Un nou model de Logan e binevenit avand in vedere ce succes are masina la noi dar mai ales peste granite.
Incercati sa huliti Logan-ul dupa ce o sa aveti bani sa asigurati o masina straina.
Poza din articol e de anul trecut si e un MCV cu trenul de rulare schimbat, doar pentru teste.
de o gramada de ori am patit si eu sa franez cand vedeam un monovolum alb cu ceva materiale cocotate pe plafon numa bune sa semene cu niste girofaruri...
Nu vad de ce va luati de Dacia pentru ca TOTI constructorii scot masini albe ca zapada. Sau voi va referiti ca si politia are la fel? :)))