Moment aniversar: Nissan prezintă o ediție specială pentru 370Z la 50 de ani de la lansarea gamei de modele de performanță

de Daniel Popescu
Marti, 16.04.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nissan a publicat imagini și detalii tehnice pentru 370Z 50th Anniversary Edition, o versiune specială pentru sportiva coupe 370Z care marchează 50 de ani de la lansarea primelor modele de performanță ale constructorului japonez.

În paralel cu Salonul Auto de la Shanghai, în cealaltă parte a Globului începe Salonul Auto de la New York, iar printre primele lansări se numără cea a unei ediții speciale pentru Nissan 370Z.

Constructorul japonez a pregătit 370Z 50th Anniversary Edition, o versiune prin care marchează 50 de ani de la lansarea gamei Z de modele de performanță.

Ediția specială este bazată pe versiunea 370Z Sport și beneficiază de un design cu elemente retro inspirat din modelul de curse BRE 240Z din prima parte a anilor '70. De asemenea, ediția specială este disponibilă în varianta alb-roșu sau argintiu-negru, include jante din aluminiu de 19 inch cu elemente roșii, badge-uri "50th anniversary" pe barele de protecție față și spate sau diverse alte nuanțe pe oglinzile laterale sau pe cele două uși.

La interior, ediția specială a primit un volan îmbrăcat în Alcantara cu elemente inspirate din lumea sporturilor cu motor, dar și un sistem audio furnizat de Bose.

Din punct de vedere tehnic nu există însă surprize, întrucât ediția aniversară preia unitatea de propulsie de pe versiunea standard a lui 370Z.

Astfel, clienții vor primi un motor pe benzină V6 de 3.7 litri care produce 332 de cai putere la 7.000 rpm și un cuplu maxim de 366 Nm disponibil la 5.200 rpm.

Echiparea standard vine cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, însă clienții au posibilitatea de a opta pentru o cutie de viteze automată cu 7 trepte.

Via Nissan

Comentarii (1)

  • un clasic inca-n viata.
    interesant ca nu s-au obosit sa-i puna televizor, punctand astfel ca avem o masina, nu o consola,
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru