Modificări în Mondialul de Raliuri: din 2022 modelele vor avea sistem hibrid de propulsie cu motor electric de 136 CP

de Cornel Șocariciu, Foto: RedBullContentsPool
Luni, 09.12.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
FIA a pregătit câteva modificări în cadrul Campionatului Mondial de Raliuri. Din 2022, mașinile care vor concura în grupa de top vor fi echipate cu sistem hibrid de propulsie.

Consiliului Mondial al FIA a decis să aducă o serie de modificări în cadrul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). Astfel, în urma ședinței s-a stabilit ca din 2022, clasa de top va purta numele de Rally1 (în prezent aceasta se numește WRC), iar modelele vor fi echipate cu un sistem hibrid de propulsie.

Conform oficialilor FIA, viitoarele modele vor integra un sistem de propulsie format dintr-un motor pe benzină dezvoltat pe baza actualului regulament și un motor electric de 100 kW (136 CP). Echipele vor fi obligate să utilizeze același tip de motor electric și același software pentru control acestora.

Reprezentanții FIA spun că echipajele vor putea rula în modul electric în localități. Totodată, motorul electric pregătit va fi capabil să ofere un "Power Boost" în timpul probelor speciale. În același timp, producătorii vor putea înscrie două echipe diferite, însă cea secundară va putea avea un singur echipaj.

Sezonul 2020 al Campionatului Mondial de Raliuri a pregătit câteva surprize importante pentru fani: Citroen a anunțat că se retrage din WRC, în timp ce calendarul pregătit de FIA are 13 runde, noutățile fiind etapele din Kenya, Noua Zeelandă și Japonia.

Calendarul Campionatului Mondial de Raliuri 2020

Data Etapă
23-26 ianuarie Monte Carlo
13-16 februarie Suedia
12-15 martie Mexic
30 aprile-3 mai Argentina
21-24 mai Portugalia
4-7 iunie Italia
16-19 iulie Kenya
6-9 august Finlanda
3-6 septembrie Noua Zeelandă
24-27 septembrie Turcia
15-18 octombrie Germania
29 octombrie-1 noiembrie Marea Britanie
19-22 noiembrie Japonia

Via | FIA

Comentarii (4)

  • someone
    adica un boost de 136 de cai electrici pe langa cei 380 termici? grupa B incepe sa para "light" fata de aceste masini, mai ales ca acestea noi sant mult mai agile , franeaza mai bine, iar diferentialele sant mai performante
    sa vedem insa si daca cei 3 producatori ramasi in joc vor fi de acord cu acest nou regulament
    11 1
  • inexorabil
    Bine aşa! Ca să ştiu ce am de făcut…Adică voi mai fi interesat de următoarele două ediţii şi apoi gata, inexo out din peisajul WRC. În mod ireversibil, deoarece chiar nu poate exista vreo justificare a deciziei FIA raportată la specificul competiţiei. “Ne aliniem fiindcă toţi se aliniază” denotă o gândire şablonardă şi o atitudine laşă. Motorul turbo de 1.6 ar fi trebuit să rămână pe vecie ca element tehnic principal – eventual să se fi “sărit” din nou la compacte şi la 2.0 turbo.
    13 2
  • in_2033
    o sa fie drone autonome fuziforme rally-3 dupa rally-2 cu electrice
    rally-4 in 2044 pur virtual cu creiere in borcan
    acum hibride + botezare rally-1 = doar start prohod wrc
    rip-rip-ura
    14 3
  • inexorabil
    Alpianus Grotescus Globalistus, chiar de nu mi-aş fi “vârât botul” pe AM, tot ţi-ar fi stat în gât utilizatori precum @in_2033, care judecă, într-adevăr, cu propria lor minte…Asta ca să nu creadă nimeni că-mi arog eu în exclusivitate imperiul lucidităţii. Axiomatic, lumea n-a început şi nu se va sfârşi cu mine. Că sunt perceput însă ca fiind mai incomod decât mulţi alţi afini…ghinion de neşansă, vorba aceea.
    10 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru