La finalul primelor 7 luni ale lui 2023, Volkswagen a vândut mai multe modele electrice decât Tesla pe piața din Germania. Este pentru prima dată când constructorul de la Wolfsburg reușește să depășească marca deținută de Elon Musk pe această piață în segmentul mașinilor cu zero emisii.
Datele oficiale, publicate de germanii de la Automobilwoche și preluate de Electrek, arată că Volkswagen a vândut 41.475 de mașini electrice în Germania, în perioada ianuarie-iulie. Prin comparație, în același interval, Tesla a vândut 40.289 de automobile.
Modelul care a contribuit cel mai mult la creșterea vânzărilor de modele electrice Volkswagen a fost monovolumul ID.Buzz. După primele 7 luni, ID.Buzz a fost vândut în 2815 exemplare, fiind rezultatul producției mărite pentru acest model. Cele mai bine vândute modele electrice ale mărcii de la Wolfsburg au fost ID.4 și ID.5 GTX, cu 22.405 exemplare vândute în total. Urmează ID.3, cu 13.647 de unități vândute, pentru ca apoi să fie urmat de e-Up!, care s-a vândut în 2943 de exemplare.
Între timp, Tesla Model Y a fost cel mai bine vândut model al mărcii americane în Germania, cu 29.829 de mașini vândute.
Acesta este urmat de Model 3, cu 9045 de unități vândute, după care vin Model S (855 de mașini) și Model X (494 de exemplare).În spatele Volkswagen și Tesla, ultimul loc pe podium în acest segment este ocupat de Mercedes-Benz, cu 20.613 mașini electrice vândute în primele 7 luni. Urmează Audi, cu 16.786 de mașini electrice vândute, BMW (15.987 de exemplare) și Hyundai (15.411 mașini electrice).
via Electrek
Ideea sa cumperi online o masina e cringe rau de tot.
Alta e cand ai showroom la tine in oras, vezi masina, faci un drive, ai unde sa te duci daca apar nemultumiri.
Asa, online si printr-o aplicatie, e nasol cu risc mare sa astepti dupa vreun tehnician.