Fiecare dintre noi am fost prinşi în traficul aglomerat din oraş şi, fără excepţie, am avut impresia frustrantă că banda paralelă se mişcă mult mai repede decât cea pe care ne aflăm. Pentru că întrebarea nu este una strict românească, ci una universal valabilă, un grup de cercetători din America de Nord a analizat problema şi a ajuns la o concluzie oarecum logică, dar în perfectă neconcordanţă cu ceea ce simţim în trafic: nu exist absolut nicio diferenţă între viteza cu care se mişcă maşinile de pe două benzi paralele aglomerate.
Donald Redelmeier (Universitatea din Toronto) şi Robert Tibshirani (Universitatea din California) au studiat situaţiile posibile în traficul aglomerat şi au publicat concluziile lor în revista de ştiinţă Nature. Pe lângă studiul "pe viu" al maşinilor aflate în trafic aglomerat, cei doi au recreat pe computer situaţii de acest tip, concluziile fiind de fiecare dată aceleaşi: faptul că şoferilor li se pare că banda de lângă ei se mişcă mai repede este pur şi simplu o problemă psihologică care nu se regăseşte în realitate. Altfel spus, cei care încearcă să schimbe banda sau să "croşeteze" nu fac decât să aglomereze inutil traficul.
Conform analizei cercetătorilor, observarea traficului dens pe o plajă de zece minute arată că fiecare şofer depăşeşte şi este depăşit în medie de exact acelaşi număr de maşini. Pe scurt, poziţia sa este mai mult sau mai puţin identică în raport cu cea a unei maşini aflate pe o bandă alăturată. De uned vine însă impresia că cei de lângă noi se mişcă mai repede? Ne explică cei care au realizat acest studiu: "Pentru că şoferii tind să fie foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în viitor, analizând involuntar situaţia următoare celei în care se află la un anumit moment, creierul acestora 'scapă' de informaţii recente inutile. Iar printre acestea se află şi faptul că aceştia tocmai au depăşit o serie de maşini alăturate. Practic, şoferii nu sunt atenţi decât la momentul actual, fără să ţină cont de ceea ce s-a întâmplat cu câteva secunde mai devreme", spun oamenii din spatele studiului american.via Autoplus
insa in cazul in care amandoua sunt lafel de rapide , intradevar creierul ne induce in eroare cum ca cea alaturata ar fi mai rapida
Am mers si eu prin Canada si exista o jumatate de explicatie pentru prostia lor: cand abuteiajul tine 50 de km diferenta de viteza dintre banda lenta si cea magica si rapida este mica (ar trebui sa fie mai mare dar fiind multe benzi miscarea dintre ele este foarte activa). In plus la asemenea distante nu este evident care banda e mai rapida.
Ma rog. Ar mai fi cateva explicatii.
La noi in tara insa articolul nu se aplica. Pe Sfefan cel Mare de exemplu oricare banda din exterior este mai rapida cu mult decat restul. Nu mai zic ca dinspre Victoriei spre Dristor banda 1 poate fi pur si simplu goala :)). Chiar daca apare un nesimtit care parcheaza pe ea si tot iesi in mare avantaj.
2. nu este evident care banda e mai rapida = pentru cel care vrea sa se mute pe ea.
Luati de impartiti manute rosii ca sa se vada democratia (aviz celor de la AM - am un megaLIKE pentru voi ...), dar sa nu cumva sa si ganditi.
In situatia "ideala" in care avem o aglomeratie generala este foarte buna concluzia, cu totii ajungem in acelasi loc in acelasi timp ;) ... dar situatia asta nu se produce in romania pe drumuletele noastre ci la ei pe autostrazi si bulevarde cu 5benzi
In al doilea rand, depinde de situatie. Daca e vorba de aglomeratie pe autostrada sau pe un drum national cu 2-3 benzi pe sens, pot avea dreptate baietii astia. In schimb, in oras se cam anuleaza teoria.
Dupa cum spuneau si antevorbitorii mei, mai ales intr-o tara cu o lipsa crasa de civilizatie rutiera cum e Romania, 90% din trafic se desfasoara contra logicii, adica pe benzile apropiate de centrul drumului, astfel ca te poti trezi ca mergi pe banda dinspre exterior fluierand.
Asta se datoreaza si neinterzicerii facutului la stanga, factorul principal de blocaj al intersectiilor, usor rezolvabil cu sensuri giratorii sau variante gen "trei de dreapta", asa cum regasim in marile metropole europene.