Scandalul Dieselgate izbucnit în toamna anului 2015 revine în actualitate ca urmare a unei noi investigații a procurorilor germani.
De data aceasta, constructorul vizat este Mitsubishi, despre care autoritățile suspectează că a utilizat un dispozitiv pentru trucarea emisiilor de oxid de azot în cazul motoarelor diesel cu patru cilindri de 1.6 și 2.2 litri.
Autoritățile locale au organizat deja percheziții la sediile Mitsubishi din localitățile Frankfurt, Hanover și Regensburg, dar și la o serie de furnizori ai constructorului german.
Pentru moment, oficialii celor de la Mitsubishi au refuzat să ofere detalii suplimentare despre acest caz. "În acest moment nu avem informații suplimentare. Evident, Mitsubishi Motors va colabora și își va aduce contribuția la această investigație", a precizat producătorul japonez într-un comunicat de presă.
În prezent există o serie de investigații pentru cazul Dieselgate și în Franța, acolo unde autoritățile vizează Volkswagen, Renault, Grupul PSA și Fiat-Chrysler.
Via Reuters
Mitsubishi, da.