Constructorul nipon ne arată primele imagini oficiale cu un nou SUV compact. Mai exact, imaginile relevă design-ul exterior al noului model, care nu a primit un nume pentru moment. Acest lucru îl vom afla la momentul lansării oficiale din 10 august. Până atunci, Mitsubishi ne oferă și câteva detalii tehnice despre noul model.
Astfel, viitorul SUV compact al japonezilor prezintă un design ascuțit, tipic limbajului de design actual al mărcii. În partea din față avem o grilă mare, desenată în forma unui trapez, cu faruri LED desenate în forma literei Y și cu o semnătură luminoasă separată pe două niveluri. Tot aici putem vedea și elemente de protecție integrate în bara de protecție și în pragurile laterale, ceea ce scoate în evidență caracterul robust al noului model.
Partea din spate urmează aceleași linii de design, cu stopuri LED desenate tot în forma literei Y și cu elemente de protecție integrate în bara din spate. Deasupra hayonului este montat și un eleron, iar exteriorul este completat cu jante de 18 inch.
Ca dimensiuni, noul model măsoară 4390 de milimetri în lungime, 1810 milimetri în lățime și 1660 de milimetri în înălțime.
De asemenea, noul SUV compact dispune și de o gardă la sol înaltă de 222 de milimetri.Primele date tehnice relevă că noul model al celor de la Mitsubishi va primi un motor de 1.5 litri cuplat la o cutie de viteze CVT, iar puterea va fi transmisă către roțile din față. Deocamdată, Mitsubishi nu a dezvăluit mai multe detalii despre motor.
Noul model urmează să fie prezentat oficial în 10 august, iar acesta va fi destinat pieței din Asia de sud-est. De altfel, noul model va fi produs în Indonezia și nu se știe dacă acesta va ajunge și în Europa.
via Mitsubishi
Nu mai ai ce lansa in anul 2023 (si dupa) masini pe combustie, decat daca este PHEV, si cu pret corect, nu aberatiile de preturi complet deplasate din piata actuala.
Folosesti un motor existent, la care ai investitia amortizata si deci nu mai ai costuri de R&D si cuplezi tehnologie electrica, care de asemenea o ai deja si nu reinventezi roata.
Spre exemplu, platforma de la Zoe 22kw este perfecta pt astfel de produse, fiind deja veche si ideala pt un petec de urgenta, PHEV, si un motor clasic pe benzina aspirat care mai mult sa fie generator decat propulsor.