După ce au anunţat că vor renunţa la Coupe şi la Roadster, oficialii Mini declară că vor schimba strategia gamei şi se vor concentra pe cinci modele cheie.
Mini are acum concurenţă în segmente în care era singura marcă de pe piaţă. Este important să găsim un echilibru între creşterea vânzărilor şi profitabilitate.
Peter Schwarzenbauer
Şeful mărcii Mini
MINI a trecut printr-o expansiune generoasă a gamei în cei 13 ani de la relansarea mărcii pe piaţă sub aripa BMW Group. Dar germanii au decis că este momentul să schimbe strategia şi au
anunţat renunţarea la modelele Coupe şi Roadster, precum şi concentrarea pe cinci modele cheie în viitorul apropiat.
La fel ca nişte ”supereroi”, cele cinci modele din viitoarea gamă Mini vor avea personalităţi diferite şi capacităţi diferite. Oficialii mărcii au refuzat să specifice despre ce modele vorbesc, dar versiunile cu trei uşi şi cinci uşi ale lui Cooper vor fi păstrate, alături de versiunea Cabriolet a hatchback-ului, precum şi modelele Clubman şi Countryman. Gama va fi îmbogăţită şi cu un model electrci, anunţă reprezentanţii mărcii.
Decizia de a schimba gama Mini este legată strâns de noua platformă UKL cu tracţiune faţă a Groupului BMW şi de apariţia unor competitori într-un segment în care producătorul din Oxford era singur până de curând.
Aceasta este deja baza modelelor Mini Cooper cu cinci şi cu trei uşi şi este aşteptată să echipeze majoritatea produselor din gama mărcii din Oxford.
Mini Coupe şi Roadster nu foloseau această platformă şi vor fi eliminate din gamă în cursul anului 2015. Anumite voci anunţau posibilitatea eliminării modelului Paceman din gama Mini atunci când va veni momentul lansării unei noi generaţii a lui Countryman, primul SUV al mărcii britanice.
Mini Superleggera, un concept prezentat la Salonul Auto de la Paris din 2014, va inspira aspectul unui
model electric de serie al mărcii britanice.
Viitorul
model electric de la Mini va fi inspirat de conceptul Mini Superleggera şi va asigura prezenţa mărcii pe o piaţă aşteptată să crească în anii următori.
Reprezentanţii mărcii Mini promit o evoluţie continuă a acesteia şi vor aborda direcţii noi în privinţa viitorului gamei. Cei de la Mini au mai creat un
model electric pe care l-au oferit publicului, dar acesta era un experiment bazat pe generaţia precedentă a lui Mini Cooper şi a fost disponibil doar într-un regim special pe anumite pieţe, pentru a evalua comportamentul utilizatorilor şi necesităţile acestora.
Via AutomotiveNews (înreg.)
Deja Mini are prea multe modele. Mini ar trebui sa se multumeasca cu: Versiunea Coupe, Cabrio si max una 4x4. Cabrio ar trebui sa fie cea din pozele de mai sus.
as spune ca DA cu un mare zambet pe fata. Conceptul e meserie! Spatele e british 100%.