La Oxford se pregăteşte lansarea noii generaţii MINI, programată să debuteze în data de 18 noiembrie. Constructorul britanic scrie acum o nouă pagină în istoria sa şi promite o gamă largă de modele. Nu este exclus să vedem o listă de opt până la 10 produse sub logo-ul Mini.
O recunoaşte chiar Peter Schwarzenbauer, membru în comitetul de conducere BMW, responsabil pentru brandul englez. Acesta a declarat într-un interviu pentru Automotive News, că gama ar putea să se lărgească şi să includă 10 modele, pentru că există idei pentru produse noi pe lista de aşteptare. Printre acestea se vor număra şi înlocuitorii actualelor modele.
Schwarzenbauer a recunoscut că are planuri mari pentru noul motor pe benzină cu trei cilindri şi capacitate de 1.5 litri. Acesta va oferi 135 de cai putere şi 219 Nm, ceva mai mult decât unitatea cu patru cilindri de 1.6 litri, regăsită pe versiunea Cooper. Chiar şi aşa, oficialul nu crede că era motoarelor cu patru cilindri s-a încheiat pentru fanii Mini.
Motoarele vor continua să existe şi să se vândă la fel de bine. Noul Mini va face uz de noua unitate de propulsie atunci când va ajunge pe piaţă, în primăvara lui 2014. El va fi produs la uzina din Oxford, însă, dacă piaţa o va cere şi numărul clienţilor va fi mai mare decât cel estimat, Mini are pregătită o variantă de rezervă: o fabrică din Olanda. Acesta ar urma să asigure necesarul de unităţi alături de uzina de la Oxford şi de amplasamentul aparţinând Magna Steyr.În condiţiile în care anul trecut s-au livrat 301.000 unităţi, iar capacitatea fabricii de la Oxford va urca abia anul acesta de la 210.000 la 240.000, este inevitabil să nu vedem deblocarea amplasamentului din Olanda.
În acelaşi interviu, Scwarzenbauer a confirmat planurile companiei pentru un vehicul hibrid ce va putea fi alimentat la priză.
Nu este exclus nici un Mini electric, mai ales că britanicii au cochetat cu această idee prin programele lor de mobilitate cu zero emisii, susţinute de prototipuri propulsate astfel.
Comentarii (0)