La începutul lunii trecute, o serie de voci apropiate companiei Mini au scos la iveală faptul că producătorul pregătește o versiune de performanță pentru actualul Cooper SE (varianta electrică a hatchback-ului britanic). Câteva zile mai târziu, o serie de schițe cu viitorul model au apărut într-un clip al MINI-seriei Chasing iNext.
Acum, reprezentanții companiei confirmă dezvoltarea noii versiuni de performanță, iar divizia de marketing demarează campania de promovare. Pentru început, britanicii propun câteva imagini cu prototipul viitorului model electric de performanță realizate în timpul testelor.
Caroseria folosită pentru prototipul electric este asemănătoare cu cea a actualului Mini John Cooper Works GP, cel mai rapid Mini de serie dezvoltat până acum de producătorul britanic.
"Pentru a ne asigura că îndeplinim dorințele și nevoile pasionaților de performanță din întreaga lume, versiunile John Cooper Works echipate cu motoare cu combustie internă vor avea în continuare un rol important în gamă. electrice dezvoltăm o oportunitate pentru a accentua profilul special oferit de modelele John Cooper Works", a declarat Bernd Körber, șeful Mini.
De asemenea, cu acest proiect care se axează peÎn acest moment, nu există informații cu privire la bateria și motorul pregătite de britanici. Actualul Mini Cooper SE integrează un motor electric cu 184 CP și 270 Nm, iar bateria cu o capacitate netă de 28.9 kWh promite o autonomie de până la 270 de kilometri.
Pentru moment, reprezentanții Mini nu au menționat data prezentării noului John Cooper Works Electric.
Comentarii (0)