Vechiul Clubman de la Mini avea o singură portieră pe partea şoferului, portiere duble pe partea pasagerului şi un hayon cu deschidere dublă. Conceptul întrerupe tradiţia şi prezintă două portiere pe ambele părţi, în timp ce hayonul păstrează cele două uşi care l-au consacrat. Fişa tehnică, zgârcită în detalii, anunţă patru portiere şi cinci locuri. Ştim că noul Mini hatchback va avea şi o versiune cu cinci portiere, cu tot cu hayon, care le-ar permite britanicilor să păstreze experimentul Clubman pentru cei care-s "funky până-n măduva oaselor", ceilalţi având la dispoziţie fie hatchback-ul, fie SUV-ul Countryman.
Mini Clubman - versiunea concept a noii generaţii se prezintă
Englezii de la Mini vor aduce la Salonul Auto de la Geneva conceptul care prefigurează viitorul Clubman. Urmând tradiţia, modelul preia partea frontală a hatchback-ului clasic şi urmează o interpretare neconvenţională a designului.
MINI, marca de origine britanică deţinută de BMW Group, urmează să treacă printr-o schimbare dramatică. După noua generaţie a legendarului hatchback numit simplu "Mini", englezii ne prezintă un concept numit Clubman, care va fi expus la Salonul Auto de la Geneva, organizat în prima parte a lunii martie. Clubman nu este un model nou pentru Mini, având un corespondent direct în gama actuală a mărcii din Oxford. Noul concept vine cu o lungime mărită cu 26 centimetri şi cu o lăţime mărită cu aproape 17 centimetri faţă de generaţia actuală. Asta se traduce printr-un nivel superior de spaţiu interior, care va fi cuantificat odată cu lansarea versiunii de serie. Urmărind tradiţia lansată odată cu preluarea BMW Group, Clubman preia trăsăturile estetice ale hatchback-ului, cu toate că nu ştim cât de departe se va merge cu această tendinţă.
Una singură pe partea stângă (şoferului) şi două pe partea dreaptă. Conceptul are două portiere pe ambele părţi şi hayon cu deschidere dublă.
Spre deosebire de alte concepte, nu avem nicio afirmaţie legată despre motorizările care vor dota acest exponat. Ne aşteptăm la o preluare de la gama hatchback, la fel ca în cazul actualului Clubman. Remarcăm un interior futurist, inspirat din noul hatchback de la Mini, dar cu o serie de elemente noi. Toate ceasurile analogice sunt înlocuite de afişaje digitale, iar ceasurile care prezintă viteza şi turaţia sunt montate în interiorul volanului, ca la o maşină convenţională. Mai departe de atât, nu avem modificări drastice. Să reţinem că vorbim despre un concept, deci modelul de serie nu va beneficia de aceleaşi modificări. Exceptând zonele roşii de la bord, care par să integreze un sistem de iluminare ambientală şi toate afişajele cu cristale lichide care înlocuiesc ceasurile analogice, interiorul este relativ apropiat de producţie, mai ales că toate elementele de la bord par funcţionale.
Citeşte şi...
Modele Mini in Romania
-
Mini Cabrio facelift Preţ: 22.432 - 39.378 €
-
Mini Clubman Preţ: 23.622 - 39.309 €
-
Mini Countryman Preţ: 27.489 - 40.915 €
-
Mini Hatch 3 usi facelift Preţ: 19.219 - 35.213 €
-
Mini Hatch 5 usi facelift Preţ: 20.171 - 30.524 €
Ultimele stiri din GENEVA 2014
-
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, toate casele de tuning cu renume şi-au făcut temele. Am adunat pentru voi cele mai interesante dar şi cele mai scumpe pachete introduse cu ocazia salonului elveţian. Atracţia principală? Un Mercedes S-Klasse poleit cu aur. (14.03)
-
Goodyear-Dunlop a prezentat la Salonul Auto de la Geneva conceptul unei anvelope echipată cu un microchip integrat, capabil să transmită informaţii către vehiculul cu care este echipată. (07.03)
-
Andy Palmer, şeful Nissan, a reiterat planurile companiei de a lansa un model care se va putea conduce singur până în 2020. Astfel de versiuni autonome vor fi introduse pentru fiecare model existent în gamă. (07.03)
- Aceștia sunt finaliștii pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Dacia Duster pe listă
- Noul Audi A5L debutează în China: ampatament lung și formă de sedan clasic
- Prima imagine cu interiorul noului Hyundai Ioniq 9
- Noul Hyundai Elantra N TCR Edition: versiune inspirată de cursele de turisme
- Noul BMW iX3 Neue Klasse, dezvăluit într-o serie de imagini patent
Intrebari & Raspunsuri
Close
Inchide notificarea pentru
Comentarii (0)