Mai târziu în acest an, urmează să facem cunoștință oficial cu noul MINI Aceman, un model exclusiv electric situat în gamă între Mini Cooper și Countryman. Înainte de lansarea oficială, noul model a fost supus unor serii de teste extreme, care au inclus vizite în interiorul Cercului Polar și în deșert.
Constructorul britanic a anunțat finalul acestor teste pentru noul Aceman. Mini nu a dezvăluit câți kilometri a parcurs exemplatul testat. Pentru probele finale, Aceman a fost supus temperaturilor foarte mari din deșert, mașina fiind testată la temperaturi de până la 50 de grade Celsius.
Inclusiv mai multe aspecte ale mașinii au fost testate în aceste condiții, cum ar fi aerul condiționat, încărcarea și răcirea bateriei și trenul de rulare și sistemele aferente.
Noul Mini Aceman va fi disponibil la momentul lansării cu o baterie de 54.2 kWh. Modelul va fi disponibil în versiunile E și SE, cu propulsoare care dezvoltă 184 de cai putere, respectiv 218 cai putere. Mai mult, autonomia în cazul primei versiuni va fi de 300 de kilometri în regim WLTP, în timp ce versiunea SE va putea parcurge 400 de kilometri în regim WLTP cu o singură încărcare.
Noul Mini Aceman va fi prezentat oficial în 24 aprilie.
via Mini
Comentarii (1)